Din dorinţa de a i se recunoaşte meritele pentru noua Lege a Educaţiei, ministrul de resort, Daniel Funeriu, a decis să sacrifice aproape jumătate din candidaţii la sesiunea din această vară a examenului de bacalaureat. Cel mai uşor mod de a face acest lucru: realizarea unor subiecte ale căror cerinţe, exprimate ambiguu, să-i bage în ceaţă pe absolvenţii claselor a XII-a. Rezultatul? La nivel naţional, înainte de rezolvarea contestaţiilor, procentul de promovabilitate este îngrijorător: doar 44,47%. Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, la nivelul judeţului nostru, până la ora 14.00, ora afişării rezultatelor iniţiale, procentul de promovabilitate este de aproape 58%, în vreme ce în sesiunea din vara anului trecut era de 78,93%, cu 20 de procente mai mare.
LA NIVELUL CELOR 25 DE CENTRE DE EXAMINARE DIN JUDEŢUL CONSTANŢA, RECORDUL NEGATIV ÎL DEŢINE SUBCOMISIA OSTROV, DIN CADRUL GRUPULUI INDUSTRIAL OSTROV (ARONDAT CENTRULUI DE EXAMINARE DE LA LICEUL TEORETIC BĂNEASA), CU 0% DE PROMOVABILITATE
Acest lucru a fost posibil din cauza greşelii organizatorilor, care au descărcat subiectele greşite pentru proba scrisă obligatorie a profilului, probă care s-a desfăşurat miercuri, 29 iunie, obligându-i pe cei 102 candidaţi să susţină examenul de două ori. Mai exact, în loc să primească subiectele la matematică pentru profilul tehnologic, candidaţii au primit subiectele pentru profilul matematică-informatică, ce aveau un grad de dificultate mult mai mare. Greşeala a fost descoperită abia la finalul examenului, reprezentanţii Ministerului Educaţiei lunând decizia ca participanţii să resusţină proba, în aceeaşi zi, la ora 14.00. Prin urmare, nu este de mirare că, după trei ore în care au rezolvat subiectele greşite, candidaţii nu au mai putut să se concentreze alte trei ore pentru a rezolva subiectele potrivite.
• PROMOVABILITATE DE LA 2,55%, LA 100% • Procente mici de promovabilitate s-au înregistrat şi la centrele de examinare de la Liceul Teoretic Băneasa (2,55%), Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa (2,6%, aici fiind examinaţi atât elevii colegiului cât şi elevii Liceului „Concord” din Constanţa), Grupul Şcolar „Carmen Sylva” din Eforie Sud (26,31%, unităţile de învăţământ arondate acestui centru fiind Grupul Şcolar „Carmen Sylva”, Liceul teoretic „Emil Racoviţă” şi Grupul Şcolar Topraisar). La polul opus s-a situat centrul de examinare de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) din Constanţa (la care au fost arondate unităţile de la CNMB şi de la Liceul Teoretic „Traian” din Constanţa), unde procentul de promovabilitate a fost de 100%. Pe locul următor se situează centrul de examinare de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanţa, unde au fost arondate Liceul Teoretic „Ovidius” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, cu un procent de 99,42%. Pe următoarele locuri s-au situat elevii Liceului Teoretic „George Călinescu” şi ai Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, arondaţi centrului de examinare de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, care au promovat în procent de 97,3%. (Lista completă cu situaţia promovabilităţii pe centrele de examen constănţene se poate citi pe site-ul www.telegrafonline.ro, in galeria foto a acestui articol.)
• MASCARADA LEGII • Din rezultatele iniţiale, judeţul Constanţa s-a situat pe locul trei în ţară în ceea ce priveşte procentul de promovabilitate, după judeţul Harghita (64,03%) şi judeţul Mehedinţi (peste 70%). Deşi mulţi spun că nivelul de pregătire al elevilor lasă de dorit, procentul de promovabilitate înregistrat în acest an la Bacalaureat este prea mic, chiar şi în aceste condiţii. Singura explicaţie ar fi că, probabil, cineva avea nevoie de un număr cât mai mic de admişi. „Un examen poţi să-l faci să nu treacă nimeni, să încerci să dovedeşti că nimeni nu a învăţat nimic sau poţi să încerci să dovedeşti ce a învăţat fiecare”, a spus fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Scopul subiectelor din acest an a fost, în mod evident, de a pica, în condiţiile în care materia predată la clasă este prea stufoasă, predarea se face după normele impuse de Ministerul Educaţiei, care nu corespund cu realitatea de la clasă şi profesorii, oricât de mult şi-ar dori, nu au, fizic, timpul necesar să-i înveţe pe copii aşa cum ar trebui. Dovada că examenul de bacalaureat nu a fost decât o mascaradă menită să scoată în evidenţă importanţa Legii Educaţiei o constituie declaraţia ministrului de resort, Daniel Funeriu, potrivit căreia actul normativ „începe să producă efecte”. Dacă acestea sunt efectele vizate de demnitar, atunci viitorul Învăţământului din România este din ce în ce mai sumbru.
Preşedintele PSD Victor Ponta a comentat situaţia rezultatelor de la Bacalaureatul de anul acesta, apreciind că a fost o „terapie de şoc” pentru copii. „Din moment ce în ultimii ani nu ai făcut decât să dai afară profesori, să reduci investiţiile, practic să tai tot ceea ce investeai în Educaţie, este foarte greu să ai rezultate bune. E nedrept pentru că e normal să vrei să ai o calitate mai bună a şcolii, însă nu te trezeşti aşa deodată, brusc, să ataci o jumătate dintr-o generaţie, punând nişte standarde şi având nişte aşteptări pe care nu le-ai avut de la alţi oameni”, spune Ponta, care susţine că nu copiii sunt vinovaţi de rezultatele obţinute, ci sistemul. El a adăugat că Emil Boc, Traian Igaş şi Traian Băsescu nu ar fi luat examentul de Bacalaureat dacă ar fi participat.