Un nou caz şocant se adaugă la deja mult prea lunga listă a violenţelor, umilinţelor şi întîmplărilor nefericite petrecute în spaţiul instituţiilor de învăţămînt constănţene, unde tinerii ar trebui să înveţe cum să devină oameni. B.M., de 13 ani, a fost filmat în timp ce se masturba în clasă, în mijlocul orei de franceză. Băiatul a declarat că trăieşte într-un mediu de continuă teroare, colegii săi bătîndu-l şi maltratîndu-l în fiecare zi, şi că a fost forţat de aceştia să facă acest lucru. Filmul a ajuns pe YouTube de unde ieri, în jurul după-amiezii, a fost scos. Colegii băiatului au spus că această mică perlă de improvizaţie ocupă poziţia a treia într-un şir mai lung, în care se află, la loc de cinste, un episod în care B.M. foloseşte o mătură pentru a se masturba, de data aceasta în afara orelor de curs. Şocată de întreaga poveste, Anca Cruceru, mama elevului de 13 ani, a acceptat să vorbească deschis despre necazul care s-a abătut asupra familiei sale. Femeia spune că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i oferi o educaţie bună, deşi nu întotdeauna a avut resursele necesare, a încercat să îl scape de greutăţile primilor ani de şcoală, dar parcă tot nu crede că propriul copil a putut face aşa ceva. „A avut probleme încă din clasa a II-a, cînd era bătut şi bruscat de colegi, astfel că am luat decizia de a-l muta de la Schitu, la Costineşti. Ceea ce părea cheia rezolvării acestei probleme, s-a dovedit a fi un mare eşec, pentru că băiatul a continuat să fie bătut de colegi, dar şi de învăţătoarea sa. Cred că aceste lucruri şi-au pus amprenta asupra evoluţiei lui, astfel nu îmi explic cum s-a ajuns aici”, povesteşte femeia. Anca Cruceru recunoaşte că a auzit în urmă cu mai bine de o lună de nişte filmuleţe apărute pe Internet în care băiatul ei apărea în timp ce mima masturbarea. Totuşi, femeia spune că nu a văzut şi cel de-al treilea material în care copilul a trecut de la teorie la practică şi a ţinut o adevărată „lecţie” de educaţie sexuală la ora de limba franceză. “Vă spun că am văzut şi eu imaginile filmate cu telefonul în care B.M. apare alături de cîţiva derbedei din şcoală, dar acolo mimează masturbarea cu o mătură. Nu cred că pînă la urmă a fost în stare să facă în mod real aşa ceva, dar dacă se dovedeşte că aşa a fost, atunci sigur a fost forţat de ceilalţi”, explică femeia. Chiar dacă ceilalţi elevi implicaţi în scandal îşi acuză colegul că a recurs la acest gest din proprie iniţiativă, minorul susţine varianta mamei sale şi spune că a fost ameninţat cu bătaia pentru a se masturba. “S-a întîmplat pe 14 mai, în timpul orei de limba franceză, cînd colegul meu Şerban m-a obligat să mă masturbez pentru că altfel mă bate. Ca să rîdă de mine, un alt coleg a scos telefonul mobil şi m-a filmat”, a povestit adolescentul. Indignată de felul în care consideră că a fost tratat copilul ei, pe 22 mai, femeia a sesizat conducerea şcolii despre acest incident, iar soţul său a depus o plîngere la Poliţia din Costineşti. Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, insp. Radu Croitoru, ”în urma cercetătorilor, Poliţia a luat legătura cu şcoala. Fapta constatată nu constituie infracţiune şi nu poate fi cercetată de către poliţişti, ci trebuie realizată o anchetă internă”. Acest lucru s-a şi întîmplat. Conducerea de atunci a şcolii, directorul Mihai Vizireanu, a urmat imediat toate etapele pe care o atare întîmplare le implică. „A convocat Consiliul profesoral, a întrunit comisia, a luat declaraţii tuturor celor implicaţi, inclusiv poliţiştilor şi profesorului şi, în urma cercetărilor, a aplicat (conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare în Învăţămîntul Preuniversitar - n.r.) sancţiunile. Cinci din cei şase copii implicaţi au fost sancţionaţi cu eliminare cinci zile şi scăderea notei la purtare, iar unul dintre ei s-a ales cu mustrare în faţa clasei”, a declarat consilierul de imagine al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Anamaria Burada, care a precizat că inspectorul de sector, Melania Păduraru, a luat act de toate aceste decizii, anunţată fiind de înşişi părinţii elevului, nemulţumiţi de faptul că băiatul lor a fost sancţionat laolaltă cu ceilalţi „derbedei”. Şi într-adevăr, pe 28 mai, printr-o notă către tatăl copilului, Romulus Marius Cruceru, familia era înştiinţată că B.M. a fost sancţionat cu cinci zile de eliminare şi scăderea notei la purtare. „Decizia eliminării şi scăderii notelor la purtare a fost luată şi în cazul altor cinci colegi, dar nu am înţeles de ce. Am mers la dirigintele copilului meu, Tănase Abagiu, pentru a-i cere explicaţii. Acesta mi-a spus că este decizia corpului profesoral, timp în care B.M. trebuie să vină la şcoală, însă fără a-i fi motivate absenţele”, a mai spus Anca Cruceru. Finalul poveştii? Potrivit Ancăi Cruceru, este posibil ca familia (cinci membri - n.r.) să plece peste hotare!