Un erou cu epitrahil, pr. Belizarie Popescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un erou cu epitrahil, pr. Belizarie Popescu

Cultură 23 Septembrie 2011 / 00:00 1172 accesări

Mai mult ca niciodată, societatea contemporană are nevoie de valori şi de repere morale şi intelectuale, pentru a domoli avântul vertiginos al non-valorilor şi al superficialităţii. În acest context, efortul Asociaţiei Culturale „De la Dunăre la Mare” care promovează în viaţa comunităţii modele morale, prin lansarea de cărţi şi simpozioane cultural-educative, adevărate lecţii de cultură şi civilizaţie dobrogeană, este demn de a apreciat. O astfel de lecţie este şi cea „oferită” de preotul erou Belizarie Popescu (1871-1916), de la a cărui naştere s-au împlinit, în 2011, 140 de ani, comemorându-se, totodată, 95 de ani de la trecerea sa în eternitate.

În acest context, Asociaţia „De la Dunăre la Mare” organizează, duminică, la parohia Mereni, o serie de activităţi menite să-l readucă în atenţia celor care apreciază valorile pe regretatul preot, care şi-a găsit sfârşitul pe front, în Primul Război Mondial. În cadrul manifestărilor omagiale, realizate în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Protoieria Mangalia, Parohia Mereni şi A.S.C.O.R. - Constanţa, al căror start se dă de la ora 09.00, cu Sfânta Liturghie, de la ora 11.30 este organizat simpozionul „140 de ani de la naştere şi 95 de ani de la trecerea la Domnul a preotului erou Belizarie Popescu (1871-1916)”. Arhimandritul Paisie Fantaziu va vorbi despre Turtucaia şi Dobrogea, în contextul Primului Război Mondial, Ionuţ Druche va prezenta „Viaţa preotului erou Belizarie Popescu, iar preotul paroh Ciprian Bucea le va oferi celor prezenţi date despre istoricul parohiei Mereni.

CU CRUCEA ÎN MÂNĂ, PE FRONT „Intrarea României în Primul Război Mondial, după doi ani de neutralitate, a dus la mobilizarea generală (august 1916). Mulţi preoţi au lăsat atunci bisericile şi credincioşii în paza lui Dumnezeu, alăturându-se - cu crucea în mână şi cu epitrahilul pe grumaz - trupelor de ostaşi care mărşăluiau pe front. Unul din aceştia a fost şi preotul Belizarie Popescu, slujitor la parohia Engimahale (astăzi Mereni), judeţul Constanţa, căzut la datorie, în luptele de la Turtucaia, în toamna anului 1916. De altfel, a fost printre primii slujitori ai altarelor, dacă nu cel dintâi, care a plătit preţul jertfei pentru neam şi ţară”, scria pr. Eugen Drăgoi, în „Telegraful român” din anul 1988, cea mai longevivă publicaţie din România, înfiinţată la Sibiu, în 1853, de mitropolitul Andrei Şaguna. Un articol mai amplu, despre părintele erou Belizarie Popescu, va fi publicat tot sub semnătura pr. Eugen Drăgoi în numărul din luna noiembrie 2011 al publicaţiei dobrogene „Lumină Lină”.

Taguri articol


12