Contribuabilii din ţările UE vor plăti, în 2011, circa 2,3 milioane de euro pentru fiecare europarlamentar, iar costurile pentru Parlamentul European au crescut cu 6,5%, ajungând la 2,8 miliarde de euro, potrivit proiectului de buget pentru 2010. Oficialii UE afirmă că fondurile suplimentare sunt necesare din cauza creşterii volumului de muncă odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona. Criticii nu au întârziat să atace ultima suplimentare a bugetului pentru Parlamentul European. Costurile pentru europarlamentari sunt imense când nimeni nu ţine cont de existenţa lor. Parlamentul risipeşte sume foarte mari de bani şi nu reuşeşte să suscite interesul sau să-i reprezinte pe cetăţeni, a declarat un membru al Alianţei Contribuabililor. Proiectul de buget indică faptul că Parlamentului European îi vor fi alocate, anul viitor, circa 1,9 miliarde de euro, inclusiv pentru salarii, sedii, mobilă, transport şi alte costuri pentru Legislativul care se reuneşte atât la Bruxelles, cât şi la Strasbourg. De asemenea, costurile administrative vor creşte cu circa 20%, ajungând la circa 15,5 milioane de euro. Sumele alocate pentru salariile, cheltuielile şi pensiile celor 736 de europarlamentari vor fi suplimentate cu 4,5%, totalizând circa 240 de milioane de euro. Costurile pentru armata de birocraţi vor ajunge la circa 603 milioane de euro. Totodată, oficialii din cadrul Parlamentului intenţionează să inaugureze un nou muzeu al Istoriei Euroepene, până în 2014, pentru a promova identitatea europeană.