FERMIER LA 29 DE ANI Caravana Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), sub sloganul „Împreună creştem satul românesc”, eveniment ce se derulează în judeţul Constanţa până pe 4 aprilie şi îşi propune să ofere exemple de proiecte de succes implementate în perioada 2007 - 2013, în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), a ajuns ieri şi în localitatea Sibioara. La vârsta la care alţi tineri încă evaluează care este cel mai bun drum în viaţă, Andrei Cristian Ruca, de 29 de ani, de profesie medic veterinar, ştie deja foarte bine ce are de făcut. Poveştile privind obţinerea cu greu a fondurilor europene nu l-au descurajat şi, în 2009, a decis să acceseze un proiect prin Măsura 121 - „Modernizarea exploataţiilor agricole“, construind de la zero o fermă pentru creşterea puilor de găină în Sibioara. „Iniţial, voiam să fac o fermă de găini ouătoare, dar utilajul pe acest domeniu era mult prea scump, motiv pentru care am decis să facem o investiţie pentru creşterea puilor de carne. Investiţia totală a fost de 5.897.302 lei, în timp ce sprijinul financiar a fost de 65%, iar 35% a fost contribuţie proprie. Proiectul a fost finalizat în decembrie 2012”, a povestit tânărul fermier.
ŞI-A DORIT O FERMĂ DIN FACULTATE Cu banii obţinuţi din fonduri europene, Andrei Cristian Ruca a realizat două hale de creştere a puilor de găină, cu o suprafaţă de 1.680 metri pătraţi pentru fiecare, un corp administrativ ce include şi un filtru sanitar şi o şură pentru depozitarea paielor şi a combustibilului solid necesar încălzirii încăperilor. De asemenea, în incinta fermei, pentru buna desfăşurare a procesului de producţie sunt prevăzute platforme carosabile, dezinfector rutier, platforme de depozitare a paielor, platforme de depozitare a gunoiului, fose vidanjabile, împrejmuirea spaţiului. Tot în cadrul proiectului s-au mai achiziţionat şi o serie de utilaje: tractor, generator, incinerator, sistem alarmă, sistem de comunicaţie şi o centrală termică. Prin această investiţie, fermierul a creat şase locuri de muncă şi a produs până acum pe piaţă aproape un milion de pui de carne. Potrivit lui Ruca, ideea afacerii i-a venit încă de pe vremea când era pe băncile facultăţii. „În anul V de facultate am făcut o vizită pe teren, la o fermă de vaci din localitatea Adunaţii Copăceni. Acolo am văzut prima dată ce înseamnă tehnologie modernă la standarde europene. Aşa mi-a venit ideea. Între timp am mai studiat unele oferte, am mai vizitat şi alte ferme şi m-am oprit la ferma avicolă. Înainte de această vizită îmi doream să realizez un cabinet veterinar, însă, după ce am văzut ferma de vaci, mi-am schimbat orientarea”, a spus tânărul.
IZBIT DE RETICENŢA BĂNCILOR Potrivit fermierului, accesarea fondurilor europene nu a fost un lucru imposibil, singura problemă întâmpinată fiind reticenţa băncilor în a acorda credite. „Noi a trebuit să venim cu o cofinanţare de 35%, dar nu am avut toţi banii necesari, aşa că am apelat la bănci. Am obţinut cu greu un credit. Una peste alta, chiar dacă birocraţia te omoară şi volumul de acte este foarte mare, atunci când primeşti o finanţare de 65% nu mai contează”, a afirmat Ruca. El a precizat că implementarea acestui proiect nu l-a descurajat, ba din contră, urmează să mai acceseze încă două, unul fiind deja semnat şi constând în extinderea fermei cu încă o hală de producţie, cu o capacitate de 10.000 de pui. Celălalt proiect urmează a fi semnat şi se referă la realizarea unei fabrici de peleţi (cilindri presaţi din material lemnos folosit la încălzire). „Le recomand tinerilor fermieri care au idei, însă sunt reticenţi să renunţe la orice prejudecăţi şi temeri şi să-şi urmeze visul. Însă, pentru a putea construi ceva, ei trebuie să fie muncitori, pentru că în fermă trebuie să stai din zori până seara”, a subliniat fermierul.