Mărturisesc a nu fi ştiut de existenţa unui festival al temelor feroviare. Iată că el se află deja la a l5-a ediţie. A trecut de examenul începuturilor, cunoscîndu-se cît de greu este nu atît să înfiinţezi un festival, cît să-l faci viabil, să-i asiguri continuitatea. Este adevărat că Festivalul internaţional al trenurilor şi gărilor este, în primul rînd, un festival al cinematografului de calitate consacrat vieţii pe şine. Să ne mirăm de ce manifestarea s-a născut tocmai în ţara care a marcat începuturile cinematografului? Să reamintim, mai degrabă, că unul din primele filme din istoria noii arte se intitula “Sosirea trenului în gara La Ciotat” şi că el a făcut să curgă destulă cerneală din pana istoricilor şi criticilor de cinema.

Pe de altă parte, tema în sine este foarte generoasă, dar şi foarte spectaculoasă. O amplă filmografie vine să demonstreze succesul ca atare al subiectelor cu trenuri, gări şi metrouri. Şi mai este ceva. Organizatorii au avut curajul să plaseze acest festival, altminteri fără mari pretenţii mediatice, în chiar inima Parisului, găzduit de Cinemateca Franceză, şi, atenţie, într-o perioadă cînd poate fi concurat de Berlin şi de Mons, de Clermont - Ferrand şi, oarecum, deşi plasat în ianuarie, chiar de Solothurn. Concurenţa principală, venind din două părţi, îl arată şi mai temerar. Îşi anunţă palmaresul la concurenţă cu Cesar şi Oscar. Mai vreţi altă dovadă că acest festival ştie să ajungă la spectatorii săi la o oră exactă? Mai mult, cultivă povestea de succes, cu cîrlig la marele public. În acest an (desfăşurat între 19 şi 26 februarie), şi-a aşezat o floare la rever, propunînd filme care să stea sub un generic romanţios - “Trenuri, balade şi sentimente”. În acest an a prezentat 71 de scurt metraje venind din 22 de ţări. Patru din cele unsprezece lung metraje provin din Franţa.

Nu credeam că publicul parizian iubeşte atît de mult filmele cu trenuri. E destul, însă, să-ţi arunci o privire în parcul din preajma Cinematecii Franceze şi să zăreşti şirul de oameni în aşteptare ca să-ţi faci o ideie clară despre cele întîmplate. Nu este un festival cu sponsori bogaţi, dar este unul care şi-a creat propriul public. Este şi un festival al imigranţilor, al celor care călătoresc şi vor să-şi asigure drepturile fireşti acolo unde trăiesc acum. Dacă ţinem seama că recentele Oscaruri au dat atenţie unor teme similare, cu ecou în Franţa ultimilor ani, vom şti şi mai bine că un atare eveniment devine necesar, iar tema ca atare se relevă de o mare actualitate.

Festivalul s-a deschis cu “Tickets” de Abas Kiarostami, Ken Loach şi Ermanno Olmi, cu Valeria Bruni-Tedeschi, film inedit încă în Franţa. Închiderea s-a făcut după anunţarea palmaresului, cu “Compartiments tueurs” de Costa Gavras. Invitată de onoare a Cinerail-ului a fost Yamina Benguigui(producătoare, scriitoare şi realizatoare, lucrînd în această perioadă la un serial cu trei episoade, a cîte 90 de minute. Va fi prima saga neagră produsă de televiziunea franceză. Preşedinta juriului a fost Elisa Resegotii, producătoare şi distribuitoare care a lucrat cu nume grele precum: Wong kar Wai, Peter Greenaway, Bruno Dumont, Robert Guediguian.

Un festival al marilor sentimente, o competiţie care creşte de la an la an. Timp de şapte zile, pe ecranele pariziene au circulat povestiri şi trenuri din toată lumea.

Să sperăm că, într-o bună zi, în gara acestuia vor opri şi filme româneşti, aduse de noul circuit european.