Lungmetrajele „Serena”, de Susanne Bier, cu Jennifer Lawrence, Bradley Cooper şi Ana Ularu în distribuție, și „Viktoria”, o coproducţie Bulgaria - România regizată de Maya Vitkova, vor fi proiectate la cea de-a 58-a ediţie a Festivalului de Film de la Londra. La evenimentul cinematografic, care se va desfăşura între 8 şi 19 octombrie, va fi prezentat și „Waiting for August”, de Teodora Ana Mihai, care a fost desemnat cel mai bun documentar la Festivalul de la Karlovy Vary, Republica Cehă.
Printre cele 248 de pelicule de pe agenda festivalului londonez se află și „Minuni / Le meraviglie”, de Alice Rohrwacher, în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, de numai 13 ani. Filmul a fost recompensat cu Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014.