Fostul deputatul PDL, acum independent Mircia Giurgiu, a solicitat, vineri, Primăriei Cluj-Napoca, eliberarea unei autorizaţii pentru a putea protesta zilnic în Piaţa Unirii. Decizia lui Giurgiu vine pe fondul acuzelor protestatarilor potrivit cărora îşi face campanie electorală \"pe spinarea\" protestatarilor din Piaţa Unirii, în loc să îşi desfăşoare activitatea în Parlament. În documentul Primăriei se arată că deputatul cere aprobarea eliberării unei autorizaţii pentru a protesta în fiecare seară, între orele 18.00 - 20.00, în Piaţa Unirii din municipiul Cluj-Napoca, începând din 9 februarie 2012 până la căderea Guvernului. Conform legii, cererea de autorizaţie trebuie depusă cu trei zile înaintea evenimentului programat. \"Este o acţiune a mea de solidaritate cu persoanele care protestează în fiecare seară în Piaţa Unirii şi cărora le susţin doleanţele. Eu voi fi prezent în piaţă doar de joi până duminică, pentru că în restul timpului voi fi la lucrările Camerei Deputaţilor\", a precizat Giurgiu.