Un fost deţinut la Guantanamo inculpat pentru "infracţiuni legate de terorism în Siria" a fost eliberat din închisoare după anularea a şapte capete de acuzare reţinute pe numele său de către justiţia britanică, relatează AFP. Tribunalul londonez Old Bailey l-a eliberat pe Moazzam Begg, un britanic de 46 de ani audiat prin videoconferinţă de la închisoarea Belmarsh, unde s-a aflat în arest timp de şapte luni. El a fost eliberat câteva ore mai târziu din închisoarea de înaltă securitate situată la sud-est de Londra. Procesul lui Moazzam Begg urma să înceapă luni dar poliţia a explicat că "noi informaţii" fac "nerealistă" condamnarea acestuia. "Mi-ar fi plăcut să vorbesc de la bară dar sunt foarte mulţumit" că am fost eliberat, a declarat Moazzam Begg pentru jurnaliştii care îl aşteptau la ieşirea din închisoare, după care a criticat Guvernul britanic care, potrivit lui, "diabolizează în mod evident comunitatea musulmană". Bărbatul era suspectat că a participat, în perioada octombrie 2012 - aprilie 2013, în Siria, la antrenamente pentru comiterea de acte teroriste şi că a finanţat organizaţii teroriste. La jumătatea lui februarie, Moazzam Begg a scris pe blogul său că s-a deplasat de două ori în Siria în 2012 pentru a ancheta asupra unor presupuse acte de tortură comise de regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Întors în Marea Britanie, el spune că s-a întâlnit cu agenţi ai MI5 pentru a evoca riscurile radicalizării jihadiştilor plecaţi la lupte în Siria. El a fost arestat în 2002 în Pakistan. Acuzat ca fiind membru al reţelei teroriste Al-Qaida, el s-a aflat timp de trei ani în detenţie în închisoarea Bagram din Afganistan şi la Guantanamo. Moazzam Begg a fost eliberat în 2005 fără ca vreo acuzaţie să fie reţinută împotriva sa.