Un fotbalist din academia Barcelonei, convocat la naţionala statului Kosovo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un fotbalist din academia Barcelonei, convocat la naţionala statului Kosovo

02 Octombrie 2016 / 22:15 416 accesări
Labinot Kabashi

Labinot Kabashi

Fotbalistul kosovar Labinot Kabashi, în vârstă de 16 ani, a fost convocat de către selecţionerul naţionalei statului Kosovo pentru meciurile cu Croaţia şi Ucraina, din preliminariile pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia, informează site-ul Squawka.com.

Crescut la La Masia, celebra academie de fotbal a Barcelonei, Labinot Kabashi va împlini 17 ani în luna februarie a anului viitor.

Kosovo a fost recunoscută de către FIFA în 2014, astfel că a primit permisiunea de a participa în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018, şi a obţinut, în septembrie, primul rezultat de egalitate din istorie în cadrul meciurilor de calificare (1-1 cu Finlanda).

Recent, în luna mai a acestui an, statul Kosovo a fost recunoscut oficial şi de către UEFA, în cadrul unei şedinţe desfăşurate la Budapesta. Votul pentru acceptarea kosovarilor a fost unul strâns, cu 28 de voturi pro şi 24 împotrivă.



12