Un hoţ de poşete din Constanţa s-a confruntat, la sfârşitul săptămânii trecute, cu un caz mai puţin obişnuit. După ce s-a chinuit să îi fure poşeta unei femei, chiar în Cimitirul Central, s-a dus şi a ascuns „comoara“ într-un imobil dezafectat de la intersecţia străzilor Bucureşti cu Oborului. Ulterior, şi-a dat seama că a fost şi el jefuit! Oamenii legii au fost anunţaţi de către Carmen Mirică, din localitatea constănţeană Târguşor, despre faptul că, în timp ce făcea curăţenie la un mormânt, într-un moment de neatenţie, o persoană necunoscută i-a furat geanta. Victima a declarat că în poşetă avea actele personale, carduri bancare, o faţă de radio-cd, un GPS, dar şi suma de 1.100 de lei. Lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Constanţa l-au identificat, în scurt timp, pe suspect: Behan Mustafa, de 32 de ani, din Eforie Sud. Anchetatorii au reuşit să recupereze tot ce avea victima în poşetă - prejudiuciu care a fost estimat la aproximativ 1.700 de lei - mai puţin suma de 1.100 de lei. Tânărul a fost escortat la Secţia 3 de Poliţie pentru a da declaraţii, iar pe numele lui oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. El este cercetat în stare de libertate. După nu mai puţin de patru ore, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină pentru o persoană care s-a mutilat cu un ciob. Poliţiştii s-au deplasat pe strada Ion Corvin, unde au dat tot peste Behan Mustafa care, de supărare că altcineva i-a luat banii pe care el îi furase, a început că îşi provoace răni superficiale în zona toracică. Rudele bărbatului au solicitat şi un echipaj al ambulanţei, pentru a-l transporta la spital, însă acesta a refuzat primirea îngrijirilor medicale. Bărbatul a declarat că, cel mai probabil, fraţii lui i-au furat suma de bani pe care el o ascunsese foarte bine. Rudele lui Mustafa spun că acesta are înclinaţii mai puţin obişnuite, se îmbracă cu haine strâmte, îşi vopseşte părul, are mereu manichiura şi pedichiura făcută, se machiază şi… întreţine raporturi sexuale cu bărbaţi. Behan Mustafa nu se află la prima abatere, el „vizitând” şi altădată penitenciarul, tot pentru comiterea infracţiunii de furt.