Echipele de control ale SC RAJA SA Constanţa au continuat, şi în cursul zilei de ieri, acţiunile de verificare în staţiunea Eforie Nord, acţiuni ce au scos la iveală alte furturi de apă. La hotelul Felix din staţiune s-a constatat că s-a intervenit neautorizat asupra aparatului de măsură. Mai precis, la ora controlului, apometrul, care măsura consumul de apă aferent locaţiei, avea sigiliul rupt, iar cadranul cu înregistrarea indexului era scos. Mai mult, indexul la care era ceasul oprit era acelaşi cu cel înregistrat la ultima citire din data de 20 iulie 2011. „Pentru că s-a intervenit neautorizat asupra aparatului de măsură, hotelul a fost debranşat de la sistemul de alimentare cu apă şi s-a întocmit un proces verbal de constatare pentru un consum în sistem pauşal şi retroactiv. Având în vedere faptul că, la ora controlului, unitatea avea turişti cazaţi, în urma debranşării, reprezentanţii hotelului au semnat procese verbale şi nota de constatare şi şi-au asumat angajamentele de plată rezultate în urma acţiunii de control, motiv pentru care hotelul a fost rebranşat la sistemul de alimentare cu apă. Avertizăm încă o dată toţi abonaţii indiferent de statutul juridic al acestora, că trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare, în caz contrar riscând plata în sistem pauşal şi retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apă potabilă şi canalizare, dar şi plângeri penale pentru furtul de apă”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.