Evident că acest titlu este o exagerare jurnalistică, de dragul suspansului! Dar el conţine şi un sîmbure de adevăr…

De la formarea actualului guvern şi pînă azi s-a vorbit din ce în ce mai insistent despre faptul că Ministerul Turismului ar fi „un privilegiat al crizei”, în varianta ei românească. Chestia asta s-a observat şi cu prilejul recentei rectificări bugetare, care a scandalizat pe toată lumea. Care o fi explicaţia, mă întreb şi eu retoric, mai mult ca să fac haz de necaz?! Aproape toţi gazetarii din România sînt de acord că sex-appeal-ul ministrului Turismului are efecte devastatoare asupra bugetului de stat şi a economiei naţionale. În mod sigur, asta este una dintre cauzele care explică răsfăţul financiar al acestui minister, reînfiinţat special pentru „blonda de la PD-L”. Dar aşa ceva nu e suficient! Fără înaltul patronaj virilo-politic al preşedintelui României, Elena Udrea ar fi continuat să croşeteze la televizor, în direct, la o oră de maximă audienţă, dar nu s-ar fi ales decât cu praful electoral de pe toba puterii… De altfel, Traian Băsescu i-a luat apărarea protejatei sale în mod public, într-un interviu de acum vreo două luni, cînd a afirmat, încercînd să facă şi o metaforă economică, faptul că turismul românesc merită fonduri pentru dezvoltare mai mult decît industria autohtonă, deoarece investiţiile Nokia sau Ford, să zicem, pot fi „relocate”, adică mutate, oricînd în altă ţară, în caz de criză, în vreme ce mănăstirile Horezu sau Putna nu pot fi duse peste graniţă. Este perfect adevărat, dar fără drumuri europene de acces către toate aceste obiective, turismul românesc rămîne paralizat şi înghite bani publici degeaba! Poate că această metaforă prezidenţială explică, aşa cum glumeam într-un editorial de astă-iarnă, faptul că Elena Udrea visează să facă „turism ecumenic”, aşa cum „visa” Terente să devină Teoctist…

Zvonurile legate de cheltuielile făcute pentru „brand”-ul de ţară, imnul turismului românesc şi tot soiul de manifestări „de vitrină”, cu scop propagandistic, au fost floare la ureche din clipa în care, pe fluxurile agenţiilor străine de ştiri, a intrat în România vestea că Ministerul Turismului se pregăteşte să cheltuiască 70 milioane de euro pentru a atrage vizitatori străini pe plaiurile mioritice. N-am fost atent dacă ştirea s-a confirmat, însă, dacă se va dovedi adevărată, aş ieşi în stradă împreună cu profesorii şi toţi funcţionarii bugetari pentru a participa la grevele lor. O asemenea risipă de bani mi s-ar părea o sfidare fără precedent la adresa sărăciei din România!

Îmi vine să adaug, în încheiere, că ţara arde, politicienii îşi usucă gura certîndu-se, ziariştii scriu apăsat, iar blonda se piaptănă… „Que voulez vous, nous sommes ici aux Portes de l’Orient, ou tout e pris a la legere?!” Sper că nu mai este nevoie să traduc această celebră exclamaţie, pe care cred că doar Traian Băsescu nu o cunoaşte. „The land of choice” rămîne, mai degrabă, „ţara care ne mănîncă zilele”…