Radioactivitate normală. Incendiul care distruge o rezervaţie naturală din apropiere de centrul nuclear rus Sarov, situat la 500 de kilometri est de Moscova, a avansat, a anunţat, vineri, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat. ”Focarul de incendiu apărut în urmă cu două zile în partea estică a unei rezervaţii naturale, unde un fulger a lovit pinii, a avansat şi reprezintă un pericol sigur”, a anunţat ministerul. Comunicatul nu precizează care este distanţa dintre incendiu şi instalaţiile nucleare unde sunt fabricate ogive nucleare. Aproximativ 2.600 de persoane luptă împotriva incendiilor care ameninţă din 3 august această zonă unde locuiesc 80.000 de persoane şi unde accesul este interzis fără autorizaţie specială, din cauza activităţilor sensibile desfăşurate aici. Radioactivitatea este normală în Finlanda, în zonele afectate de fumul provenit de la incendiile din Rusia, care au ajuns inclusiv în zonele contaminate în urma accidentului nuclear de la Cernobîl, a anunţat autoritatea finlandeză de siguranţă nucleară (STUK). Nivelul de Cesiu 137 nu este diferit de cel obişnuit în Finlanda, ceea ce arată că incendiile de pădure din Rusia nu au condus la creşterea cantităţii de Cesiu radioactiv. Nivelul de radiaţii în aer în Finlanda este nesemnificativ pentru sănătatea umană.
Furtună la Moscova. O furtună însoţită de ploi puternice a împrospătat, în noaptea de joi spre vineri, aerul sufocant din capitala rusă, unde temperturile au urcat din nou, ieri, până la 30 de grade Celsius, iar mii de pompieri luptă în continuare cu incendiile din vestul Rusiei. Vineri dimineaţa, locuitorii din Moscova au putut profita de o răcoare agreabilă, după ploaia din timpul nopţii. Capitala rusă a fost din nou ocolită de fumul nociv emanat de incendiile din zonele bogate în turbă din regiune, în pofida unui miros discret de ars în zori. Dacă Guvernul a menţionat peste 800.000 de hectare de teren ars în două săptămâni şi o scădere vertiginoasă a recoltelor din cauza secetei, acesta nu a comunicat însă bilanţul sanitar al caniculei, care numără, numai la Moscova, mii de morţi. Agenţia Interfax a anunţat, citând surse medicale, că spitalele ruseşti au primit chiar ordinul de a nu înscrie pe certificatele de deces “insolaţie”. Departamentul pentru Sănătate din Moscova a fost admonestat de minister pentru că a anunţat că numărul deceselor s-a dublat din cauza căldurii şi fumului nociv din capitala rusă. Serviciul de stare civilă din Moscova a declarat că aproximativ 5.000 de persoane în plus au murit în iulie, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Oferte de ajutor. Preşedintele american, Barack Obama, i-a confirmat preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, disponibilitatea SUA de a oferi Rusiei utilaje necesare pentru stingerea incendiilor şi sprijin la nivel de experţi. Cei doi au avut, joi, o convorbire telefonică la iniţiativa liderului american, a precizat biroul de presă al Kremlinului. Medvedev, la rândul său, i-a mulţumit pentru bunele sentimente exprimate în legătură cu urmările tragice ale dezastrului din Rusia, pentru reacţia rapidă şi disponibilitatea SUA de a acorda sprijin la stingerea incendiilor. Şi primarul Sofiei, Iordanka Fandakova, nu a rămas indiferent la problemele cu care se confruntă Rusia. Edilul a invitat femeile gravide care locuiesc la Moscova să nască în spitalele din Bulgaria. Fandakova a afirmat vineri că invitaţia vizează femeile sănătoase, cu sarcină normală, care au fost afectate de fumul din capitala rusă. Ea a adăugat că maternităţile din Sofia au o capacitate de circa 100 de pacienţi pe săptămână. Primarul a subliniat că noua invitaţie nu înseamnă că Sofia nu va primi copii şi bătrâni, aşa cum a rugat-o Rusia. Ea a dat asigurări că oraşul va putea să îi găzduiască într-o săptămână sau două. Invitaţia vizează şi persoanele cu dizabilităţi şi copiii din orfelinatele din Moscova.