Procesul cetăţeanului de origine irakiană Jamal Sadîc Jamal Al Adi, acuzat de procurori că ar fi comis o evaziune fiscală de peste 630 de mii de euro, a ajuns la final. Ieri, la Curtea de Apel Constanţa, a avut loc ultima înfăţişare, urmînd ca instanţa să se pronunţe pe 6 octombrie. La termenul de ieri, Jamal le-a declarat magistraţilor că, din punctul său de vedere, el a fost doar un pion în toată această “afacere” şi că nu ar fi avut nicio implicare directă, motiv pentru care a cerut achitarea. La rîndul său, procurorul de şedinţă a cerut pedeapsa cu închisoarea pentru Jamal. Potrivit rechizitoriului, în perioada februarie - mai 2000, Jamal Sadîc Jamal Al Adi şi-a atribuit numele fals de Ahmed M.O. Hadaiadi şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, SC “GSM Prodalc” SRL din Valu lui Traian . Prin intermediul acestei firme, Jamal a vîndut alcool către 12 societăţi comerciale, obţinînd suma de aproape 15,8 miliarde lei, bani pe care nu i-a declarat la fisc. În acest fel, cetăţeanul irakian nu a plătit la stat 11,9 miliarde lei, reprezentînd accize şi TVA. Anchetatorii au stabilit că, în 2000, pe 21 ianuarie, irakianul s-a prezentat la un birou notarial cu un paşaport fals, pentru autentificarea documentelor ce îi erau necesare pentru a prelua prin cesiune firma GSM Prodalc SRL. La interval de două săptămîni, s-a prezentat la un alt birou notarial unde, pe baza unui contract de închiriere fals, a declarat fictiv schimbarea sediului societăţii. Bărbatul s-a folosit de contractul fals şi la Oficiul Registrului Comerţului de pe lîngă Tribunalul Constanţa, reuşind să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale. Tot în 2000, pe 11 februarie, irakianul şi-a deschis un cont la Banca Turco-Română, în valoare totală de peste 28 de miliarde de lei. Anchetatorii au stabilit că 14,7 miliarde lei reprezentau bani din livrările de alcool, însă diferenţa de 14,1 miliarde lei nu a putut fi justificată. Procesul deschis în acest caz a suferit cinci amînări, toate solicitate din acelaşi motiv: lipsa de procedură cu Jamal Sadîc Jamal Al Adi, care se află în stare de detenţie în penitenciarul Jilava, acolo unde ispăşeşte o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru fapte similare. Cetăţeanul străin a venit în România în anul 1998 şi, sub protecţia unei identităţi false, a stat în spatele a numeroase afaceri ilegale. Anchetatorii spun că bărbatul are un cazier impresionant, fiind condamnat în repetate rînduri pentru diferite infracţiuni de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals privind identitatea pe care le-a săvîrşit de-a lungul anilor.