Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța organizează vineri, 18 mai 2018, începând cu ora 13:00, la Sala Senatului, Campus Corp A, conferința și lansarea de carte susținute de către cunoscutul jurnalist Marian Voicu. Tema este una cât se poate de incitantă, atât din punct de vedere istoric cât și politic: „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani“, care reprezintă și titlul lucrării apărute la Editura Humanitas.
Potrivit comunicatului de presă transmis de reprezentantul Facultății de Istorie, Marian Voicu realizează, în paginile lucrării sale, o investigație amplă, care ne oferă și informații necunoscute despre soarta tezaurului României, depus în Rusia în perioada dramatică a Primului Război Mondial. Marian Voicu s-a remarcat prin realizarea unor filme documentare în Uganda, Sudan, Serbia și Siria, sau care abordează subiecte de natură istorică (aromânii, destinul românilor ajunși în Siberia sau aflați la răsărit de Nistru).