Un km de plase monofilament, confiscate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un km de plase monofilament, confiscate

Eveniment 16 Martie 2009 / 00:00 700 accesări

La primele ore ale dimineţii de sîmbătă, trei bărbaţi au fost reţinuţi de jandarmii constănţeni, pe malul lacului Tuzla după ce aceştia folosiseră, în mod ilegal, mai multe dispozitive de pescuit interzise de lege. O patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa care efectua o acţiune de prevenire şi combatere a pescuitului ilegal în localitatea Tuzla a descoperit şase saci din plastic în care se aflau mai multe plase de tip monofilament, în apropierea unei pescării din zonă. Oamenii legii i-au depistat în scurt timp şi de proprietarii uneltelor de braconat: Augustin Emil Giurgiu, de 33 ani, din Eforie, Vasile Iasca, de 28 ani, din Medgidia şi Tudorel Saghina, de 39 ani, din Ion Corvin. Conform jandarmilor constănţeni, cei trei folosiseră plasele în dimineaţa amintită, cu puţin timp înainte de a fi prinşi. Bărbaţii nu au antecedente penale şi le-au spus oamenilor legii că recurg la pescuit pentru a se întreţine. Plasele, în lungime totală de 1.000 metri, au fost confiscate de autorităţi, iar pe numele celor trei, angajaţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au întocmit dosare penale pentru utilizare de plase monofilament. Cazul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa.



12