Duminică, Legislativul din Kosovo a adoptat prin aclamare declaraţia de independenţă citită de premierul Hashim Thaci, care stabileşte statutul provinciei drept “stat independent şi suveran”. În afară de entuziasmul locuitorilor albanezi ai provinciei, proclamaţia nu a părut să schimbe foarte multe pentru că a fost întîmpinată cu mult mai multă rezervă din partea SUA şi UE, care în ultimele săptămîni îşi exprimaseră intenţia de a recunoaşte rapid independenţa Kosovo după ce aceasta era anunţată. SUA s-au rezervat să declare că au luat notă de proclamarea independenţei Kosovo şi au salutat angajamentul Guvernului de a implementa planul ONU de protejare a minorităţilor etnice. În schimb, Serbia, susţinută ferm de Rusia şi comunitatea sîrbă din Kosovo, ce reprezintă mai puţin de 10% din populaţie, se opune independenţei. Serbia a anulat deja, simbolic, în avans orice decizie în acest sens a autorităţilor kosovare. Preşedintele sîrb, proaspăt reales, Boris Tadic a afirmat ieri că ţara sa nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo. “SUA au pus forţa mai presupus de lege şi au arătat că sînt gata să încalce legea internaţională în propriul interes. SUA şi UE vor fi responsabile pentru orice se va întîmpla şi pentru consecinţele pe termen lung. Serbia a refuzat să fie umilită şi să cedeze forţei”, a avertizat foarte categoric premierul naţionalist sîrb, Vojislav Kostunica. O replică puţin defazată a venit din partea Guvernului de la Belgrad, care trebuie totuşi să ignore proclamaţia independenţei provincie, subliniind că sîrbii din Kosovo sînt cetăţeni cu drepturi depline ai statului sîrb, iar Executivul are prevăzut pentru ei un plan naţional de investiţii ce va genera noi locuri de muncă şi va dovedi, încă o dată, implicarea statului în regiune.

Mii de albanezi au ieşit în stradă în aşteptarea declaraţiei istorice. Separarea provinciei Kosovo de Serbia încheie procesul de dezintegrare a Iugoslaviei început după 1990. Noul stat va fi gestionat de UE, care a aprobat deja trimiterea în zonă a unei misiuni formate din două mii de poliţişti, jurişti şi vameşi. Vicepremierul sîrb Bozidar Djelic a înmînat oficial încă de sîmbătă, o notă de protest faţă de decizia UE, ambasadorului sloven la Belgrad, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a UE. Simultan, sute de naţionalişti sîrbi, scandînd “Kosovo este inima Serbiei”, s-au adunat în centrul Belgradului pentru a protesta împotriva sprijinului acordat de Occident desprinderii şi independenţei provinciei sîrbe Kosovo. Manifestaţii similare au avut loc duminică şi la Paris. Membrii diasporei kosovară şi s]rbă au mai manifestat şi în Elveţia şi Belgia, unii de bucurie, alţii de supărare.

Leagăn al formării poporului sîrb

Kosovo, provincie majoritar musulmană, dar pro-occidentală, slab dezvoltată din punct de vedere economic, a făcut primul pas spre independenţă. Evenimentul are loc după secole de dominaţie sîrbă şi după un război care a ucis mii de oameni. Kosovo constituie una dintre regiunile cu cele mai profunde semnificaţii pentru istoria poporului sîrb. Provincia a constituit în Evul Mediu adevăratul centru cultural, religios şi politic al regatului sîrbesc. În cele cinci secole de ocupaţie otomană, profilul etnic al provinciei s-a schimbat. Albanezii, dintre care mulţi erau musulmani, au devenit majoritari. Au beneficiat de autonomie în perioada conducerii Iugoslaviei de către Tito, dar Slobodan Milosevic a pus capăt acestei situaţii. În 1995, imediat după Acordul de Pace de la Dayton, care a pus capăt războiului din Bosnia, o parte a albanezilor kosovari a creat Armata de Eliberare din Kosovo. Membrii acestei mişcări au declanşat o serie de atacuri împotriva forţelor de ordine iugoslave, dar şi a civililor. Situaţia s-a agravat în 1998, iar misiunea OSCE condusă de Richard Holbrooke a dus la o încheierea unui acord de încetare a focului şi retragerea parţială a unor trupe ale armatei federale din Kosovo. Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la 10 iunie 1999, Rezoluţia 1.244, în baza căreia a plasat Kosovo sub administraţia interimară a Naţiunilor Unite. Reglementarea statului provinciei Kosovo a făcut obiectul unor îndelungate şi dificile negocieri internaţionale, care nu au dus însă la un rezultat acceptabil pentru ambele părţi. Cele 27 state membre ale UE nu sînt în unanimitate de acord cu declaraţia unilaterală şi de aceea recunoaşterea independenţei Kosovo va fi o decizie individuală a fiecărei ţări membre. În aceste condiţii, miniştrii Afacerilor Externe ai UE, care se reunesc astăzi la Bruxelles, se vor limita la a lua notă post factum de declaraţia de independenţă a Kosovo. Mai mult, este de aşteptat ca dezbaterile să fie dificile şi, prin urmare, nu se anticipează prea curînd o reacţie oficială.

În paralel cu eforturile misiunii civile de supraveghere a independenţei Kosovo, UE a anunţat că alături de Banca Mondială intenţionează să organizeze o conferinţă internaţională a donatorilor, ce ar urma să aibă loc cel mai probabil în luna iunie. Dar şi aici ar putea apărea probleme, deoarece multe ţări europene nu înţeleg cum în nouă ani de administrare ONU şi în ciuda ajutoarelor financiare acordate provinciei de-a lungul a aproape un deceniu, rezultatele încă nu au început să se vadă. Numai UE a acordat deja provinciei administrate de ONU ajutoare de 1,8 miliarde de euro încă din anul 1999, de la intervenţia NATO în Serbia, dar şomajul continuă să înregistreze cote alarmante (44% din totalul forţei de muncă, la o populaţie de două milioane de locuitori), iar economia este practic la pămînt.

Provincia Kosovo independentă reprezintă o problemă mult mai complicată pentru UE care încearcă să minimalizeze consecinţele pentru politica sa externă comună. UE se află într-o situaţie incomodă în calitate de nou protector al Kosovo, înlocuind ONU, şi se va confrunta cu probleme precum corupţia sau economia subterană. Cel mai greu atîrnă eşecul UE de a-şi construi o poziţie comună şi unitară privind Kosovo şi îi slăbeşte aspiraţiile de a deveni un jucător mondial. Acest eşec va costa foarte mult şi contribuabilii europeni. Pentru a reduce riscul de instabilitate care să inflameze din nou Balcanii, UE va trebui să investească atît resurse materiale, cît şi umane. Comunitatea internaţională a cheltuit pînă în 2004, pentru reconstrucţia Kosovo, între două şi trei miliarde de dolari. Această sumă atinge 11 miliarde de dolari dacă sînt luate în calcul şi sumele trimise de diaspora albaneză. Fondurile nu au permis, însă, relansarea economiei, servind doar la crearea unei societăţi bazate pe consum. Celelalte ramuri au fost neglijate, în special din cauza incertitudinii faţă de statul viitor al Kosovo. Reţeaua rutieră se află în stare proastă, iar numeroase sate nu au curent electric decît cîteva ore pe zi. Peste 37% dintre cei două milioane de kosovari trăiesc sub pragul sărăciei, cu un venit de sub 1,5 euro pe zi, iar 15% din populaţie se confruntă cu sărăcia extremă (sub un euro pe zi), se arată într-un raport al Băncii Mondiale. Există rezerve de aur, nichel şi crom, precum şi de aluminiu, cupru şi zinc, dar costurile de extracţie s-ar dovedi mult prea mari pentru obţinerea de profit. Fără viabilitate economică, independenţa riscă să fie o capcană.

Ocupaţie străină la Pristina

Principalul lider al sîrbilor din Kosovo, Milan Ivanovic, a calificat drept „ocupaţie” misiunea pe care UE o va trimite în Kosovo pentru a supraveghea independenţa. Primii membri ai Eulex urmează să plece în Kosovo la o săptămînă, cel mult două după lansarea oficială. Vor fi însărcinaţi cu pregătirea desfăşurării, în următoarele patru luni, a 2.000 de persoane din toate statele membre ale UE, cu excepţia Maltei, din motive logistice, şi din alte ţări, cum sînt SUA şi Turcia. Între cei 2000, 1500 sînt poliţişti şi 250 judecători şi procurori.

O poziţie deloc conciliantă a venit din partea Bisericii Ortodoxe Sîrbe. „Serbia ar trebui să îşi convoace forţele militare, să declare Kosovo teritoriu ocupat şi să cumpere arme de la Rusia pentru a-l obţine înapoi”, a declarat Preafericitul Artemije. Declaraţiile sale au fost urmate de veritabile lupte de stradă înregistrate la Belgrad în apropiere de ambasada SUA, dar şi în oraşul divizat etnic Kosovska Mitrovica, unde au fost atacate sediile administraţiei locale. Au fost sparte geamurile ambasadei americane la Belgrad şi un poliţist a fost rănit. Un oficial sîrb bosniac de rang înalt, Nebojsa Radmanovic, a sugerat că proclamarea independenţei Kosovo va constitui un precedent pentru sîrbii şi croaţii din Bosnia-Herţegovina, statul fost iugoslav care în momentul de faţă are cea fragilă situaţie politică. Acesta a replicat unei declaraţii făcute de liderul croat Stipe Mesic, potrivit căruia independenţa Kosovo este „un obiectiv legitim al majorităţii sale albaneze”. Maşini dotate cu difuzoare circulau, duminică, în Banja Luka, capitala entităţii sîrbilor bosniaci cerînd populaţiei să se adune pentru a protesta faţă de independenţa Kosovo.

Militari români într-o posibilă misiune, la cererea UE

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat la începutul acestui an dislocarea în Kosovo a 175 de poliţişti şi jandarmi români. Decizia CSAT vine în întîmpinarea unei cereri a UE. Aceştia s-ar alătura celor 115 jandarmi români din trupele ONU aflaţi deja în zonă. Din 2002, de cînd acţionează pe teritoriul provinciei, militarii români au fost implicaţi în mai multe incidente. Cel mai violent s-a petrecut în februarie 2007, cînd un protest al albanezilor din centrul capitalei Priştina a degenerat în violenţe, jandarmii fiind nevoiţi să folosească armele. Doi civili albanezi au murit atunci, iar altul a fost grav rănit. România, considerată aliată a Serbiei, nu se bucură oricum de prea multă popularitate în Kosovo.