Un lanț de magazine și-a deschis serviciu de vacanță online

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un lanț de magazine și-a deschis serviciu de vacanță online

Turism 06 Iunie 2016 / 18:24 729 accesări

Retailerul german Lidl lansează pe piața din România un nou serviciu - Lidl Tour, un magazin online cu vacanțe, unde clienții pot beneficia de pachete create special pentru aceștia. Vacanțele vor putea fi rezervate și achiziționate online sau prin intermediul unui hotline dedicat. Ofertele cuprind pachete turistice pentru toate perioadele anului, către o serie de destinații, inclusiv interne. ”Ca o urmare firească a dezvoltării Lidl în România și din dorința de a ne surprinde în mod constant clienții cu oferte inedite, aducem pe piața românească Lidl Tour. Prin pachetele turistice pe care le promovăm, dorim să le oferim românilor posibilitatea de a se bucura de călătorii minunate alături de cei dragi, din care să se întoarcă cu un bagaj plin de momente frumoase”, a declarat Frank Wagner, președintele Consiliului de Conducere al Lidl România. Fiecare pachet achiziționat prin Lidl Tour va include un beneficiu suplimentar, fie că va fi vorba despre un beneficiu-surpriză sau de facilitățile incluse în costul pachetului. Lidl este deja prezent cu serviciul de vacanțe online pe piețele din Germania, Austria, Elveția (Lidl-Reisen), Olanda (Lidl-Reizen) și Italia (Lidl-Viaggi).



12