Un liceu din Constanța, în top 10 al celor mai bune licee din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un liceu din Constanța, în top 10 al celor mai bune licee din România

Educație 20 Iunie 2018 / 17:17 5628 accesări

În urma etapei de admitere pentru anul școlar 2017-2018, pe primul loc s-a clasat Colegiul Național "Sf. Sava" din Capitală, unde ultima medie a fost 9,72.

În clasament urmează Colegiul Național "Gh. Lazăr" tot din București. Aici, anul trecut ultima medie de admitere a fost 9,70.

Primele cinci locuri sunt ocupate de licee din Capitală, iar ultima medie înregistrată nu a fost sub 9,50.

Top 10 este completat și de licee din țară. Pe locul 6 se află Colegiul Național „Mircea cel Bătrân" din Constanța, cu o medie de 9,54, iar la Colegiul Național "V. Alecsandri" din Galați elevii au putut intra doar dacă au avut medii mai mari de 9,44.

Tinerii absolvenți de gimnaziu se gândesc, însă, din timp ce specializări vor să urmeze. Aici bătălia este și mai mare pentru că sunt specializări unde elevii au fost admiși cu medii uriașe.

Colegiul Național "Sf. Sava" din București ocupă primul loc în clasamentul specializărilor cu cea mai mare medie de admitere: 9,93 la matematică-informatică bilingv engleză și 9,91 la Științe ale Naturii.

Tot la matematică-informatică au fost înregistrate cele mai mari medii și la alte licee din țară. La Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța ultima medie a fost 9,88; la Colegiul Național "B.P.Hasdeu" din Buzău - 9,87; iar la Colegiul Național "Gh. Lazăr" din București - 9,86.

Pentru anul școlar următor, elevii vor completa fișele de înscriere la liceu în intervalul 29 iunie-3 iulie. Pe 9 iulie se desfășoară repartizarea computerizată, iar în perioada 10-13 iulie se depun dosarele de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații.

Primele 10 licee la nivel național (ultima medie de admitere în 2017)

1. Colegiul Național „Sfântul Sava", București - 9,72

2. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr", București - 9,70

3. Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu", București - 9,68

4. Colegiul Național „Mihai Viteazul", București - 9,63

5. Colegiul Național „Gheorghe Șincai", București - 9,55

6. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân", Constanța - 9,54

7. Colegiul Național „Spiru Haret", București - 9,50

8. Colegiul Național „Emil Racoviță", Cluj-Napoca - 9,48

9. Colegiul Național „Cantemir Vodă", București - 9,45

10. Colegiul Național „Vasile Alecsandri", Galați - 9,44

Cele mai căutate specializări

1. Colegiul Național „Sfântul Sava", București - Matematică-informatică (bilingv) - 9,93

2. Colegiul Național „Sfântul Sava", București - Științe ale naturii - 9,91

3. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân", Constanța - Matematică-informatică (bilingv) - 9,88

4. Colegiul Național „B.P.Hasdeu", Buzău - Matematică-informatică (bilingv) - 9,87

5. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr", București - Matematică-informatică - 9,86

Calendar admitere 2018

29 iunie - 3 iulie - completarea fișelor de înscriere

9 iulie - repartizarea computerizată

10 - 13 iulie - depunerea dosarelor de înscriere



Ştiri recomandate

12