Şeicul Mohammed Tantawi a dezminţit că i-ar fi strîns de bunăvoie mîna lui Shimon Peres în cadrul unei conferinţe la ONU, explicînd că nu l-a recunoscut pe preşedintele israelian, potrivit unui cotidian egiptean. Fotografiile publicate îi înfăţişează pe dei doi strîngîndu-şi mîinile în cadrul unui summit privind dialogul interreligios organizat de ONU luna trecută, generînd reacţii puternice în presa egipteană de opoziţie. Un deputat al opoziţiei a cerut chiar demiterea şeicului Tantawi, care conduce Universitatea islamistă al-Azhar. “I-am strîns mîna lui Shimon Peres fără să ştiu cu cine seamănă”, a explicat şeicul, citat de cotidianul independent “Al-Masri al-Yom”, adăugînd că strîngerea de mînă nu înseamnă nimic întrucît nu l-a recunoscut. Liderul religios egiptean i-a calificat totodată drept “nebuni” pe jurnaliştii care au publicat această fotografie.