Un lifting

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Un lifting

Eveniment 01 Mai 2010 / 00:00 301 accesări

Acum trei zile, noul proiect de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate abia a trecut de Camera Deputaţilor, după ce, iniţial, nu întrunise un număr suficient de voturi. Cine a urmărit ştirile a fost martorul unor situaţii caraghioase fără precedent! Mie nu-mi venea să cred că asist, în direct, la modul în care PDL-ul îşi dă cu stângul în dreptul... Mai întâi, nu pot să nu remarc şi eu, la unison, cu toată presa, faptul că, de câte ori actuala putere are probleme cu vreo lege, \"se strică\" sistemul electronic de vot. Apoi am reţinut că doi deputaţi democrat-liberali au votat împotriva noului proiect de lege, atât de prost făcut este! În fine, mi se pare absurd să propui o altă lege, până nu afli motivaţia Curţii Consituţionale, ca să nu rişti o nouă respingere, invocându-se tot excepţia de neconstituţionalitate... PDL s-a scuzat pentru prezenţa insuficientă, explicând că deputaţii şi-au pierdut răbdarea şi unii dintre ei n-au mai aşteptat finalul şedinţei de la Comisia Juridică, de parcă toţi chiulangiii n-ar fi fost la serviciu, ci într-o vizită de plăcere! În plus, după ce că s-a votat în necunoştinţă de cauză, este clar că în cazul primei tentative, numeroşi PDL-işti şi UDMR-işti au fost contra, dar pe furiş, căci altfel nu se explică eşecul iniţial, deşi proiectul fusese sprijinit şi de PNL. Culmea ironiei este că noua lege n-ar fi trecut nici la tura a doua, dacă nu era susţinută, în final, şi de o majoritate PSD-istă. Vedeţi ce înşiruire de situaţii ridicole?! Tot ce s-a petrecut în Parlament cu această ocazie mi-a adus aminte de viaţa parlamentară românească din epoca interbelică şi de un episod celebru, evocat de mai mulţi memorialişti. Prin anii \'30, vechiul parlament s-a chinuit vreo săptămână să treacă o lege importantă, nu mai ştiu care, dar nu reuşea să adune numărul minim necesar de deputaţi, deoarece unii absentau, alţii plecau prea devreme, iar ultimii-şi petreceau cel mai mult timp la cafeneaua Camerei Deputaţilor, în loc să rămână în sală. Până la urmă, legea a fost votată numărându-se jobenele şi meloanele atârnate în cuierul din vestiar, care atestau prezenţa deputaţilor. Să ne fie de bine!

Taguri articol


12