Un loc de muncă unde nu te simţi bine, mai „criminal“ decât șomajul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Studiu

Un loc de muncă unde nu te simţi bine, mai „criminal“ decât șomajul

Lifestyle 16 August 2017 / 15:41 922 accesări

O slujbă care lasă de dorit poate fi mai nocivă pentru sănătate decât a nu avea niciun loc de muncă, conform unui studiu publicat marți, citat de agenția Xinhua. Cercetarea recentă, efectuată de o echipă de oameni de știință de la Universitatea Manchester din Marea Britanie, a descoperit că persoanele angajate în posturi prost plătite sau cu un nivel foarte ridicat de stres pot suferi mai mult decât cele care nu ocupă niciun loc de muncă.

Scopul studiului, publicat în „International Journal of Epidemiology”, a fost acela de a analiza modul în care schimbarea serviciului poate afecta sănătatea și nivelul de stres. Oamenii de știință au comparat starea de sănătate a persoanelor care au rămas șomere cu a celor care au făcut tranziția către un loc de muncă având o calitate mai scăzută. În cadrul studiului au fost monitorizați peste o mie de participanți cu vârste cuprinse între 35 și 75 de ani, șomeri în perioada 2009-2010. Starea lor de sănătate și nivelurile de stres cronic - indicate de hormonii de stres și alți biomarkeri asociați acestuia - au fost analizate timp de mai mulți ani.

Adulții care au făcut tranziția către un loc de muncă cu o calitate mai scăzută au manifestat „cele mai ridicate niveluri de stres cronic în comparație cu cei care au rămas șomeri”, potrivit unei purtătoare de cuvânt a universității, precum și un grad mai mare de risc de a suferi o varietate de probleme de sănătate.

Cercetarea a demonstrat că efectuarea oricărei activități profesionale (indiferent dacă era vorba despre o slujbă de calitate ridicată sau scăzută) nu a fost asociată cu o îmbunătățire a stării de sănătate fizică, în comparație cu persoanele șomere. De asemenea, „ocuparea unui loc de muncă de calitate ridicată a fost asociată cu o îmbunătățire a sănătății mentale în comparație cu șomajul, însă nu au fost observate diferențe în ceea ce privește sănătatea mentală între cei care au făcut tranziția către locuri de muncă de calitate scăzută și cea a celor care au rămas șomeri”, după cum se arată în studiu.



12