De dragul posterităţii. Angela Merkel va intra în istorie ca prima femeie care a ajuns cancelar al Germaniei, dar acest lucru nu va mai însemna mare lucru, odată ce femeile vor continua să îşi asume adevăratul rol pe care îl au într-o societate. Cancelarul german, Angela Merkel, îşi doreşte să rămână în istorie ca politicianul care a salvat bunăstarea UE prin măsurile de salvguardare a economiilor cu probleme şi care a înregistrat, în mandatele sale, cea mai mare creştere economică a ţării de la reunificare. Sprijinul politic nu îi lipseşte şi a fost realeasă la conducerea Uniunii Creştin-Democrate, (CDU), cu prilejul congresului de la Karlsruhe al acestei formaţiuni, pe care o prezidează din 1998. Angela Merkel, în vârstă de 56 de ani, a fost singurul candidat la preşedinţia partidului, întrunind voturile a 90,4% dintre delegaţi, un scor mai slab cu patru procente decât în 2008. Ovaţionată îndelung de miile de delegaţi, cancelarul Merkel a chemat membrii partidului la unitate şi a apărat unele decizii controversate ale Guvernului, în primul rând extinderea duratei de funcţionare a reactoarelor nucleare şi creşterea vârstei de pensionare, măsuri foarte nepopulare printre germani. Congresul CDU a avut loc înaintea celor şase scrutinuri regionale prevăzute să aibă loc în Germania, în 2011.

Nu toate meritele îi revin Angelei Merkel. Reformele lansate de fostul cancelar social-democrat Gerhard Schoeder, între anii 1998 - 2005, au fost menite să modernizeze şi să integreze economia est-germană. Rata mare a şomajului de până la 20% în anumite regiuni ale fostei Germanii Democrate, nivelul scăzut al sporului natural şi declinul imigraţiei riscau să afecteze sistemul de asigurări sociale al statului şi necesitau reforme structurale. Zis şi făcut, iar între 2006 şi 2007 erau vizibile deja primele semne, iar un an mai târziu, rata şomajului a atins un nou minim istoric post-reunificare, de 7,8%. Gerhard Schroeder ar fi trebuit să se remarce prin măsuri sociale însă s-a văzut nevoit să facă o reformă mai dură ca un creştin-democrat, ceea ce l-a costat demisia din fruntea Partidului Social-Democrat, care a şi pierdut alegerile. Venirea la putere a Angelei Merkel a continuat eforturile de stabilizare a economiei cu stimulente şi tăieri de taxe în 2008 şi 2009. Totuşi, un euro prea puternic, pieţe de credit mai stricte şi scăderea şomajului prin reducerea orelor de lucru au dus Germania la cel mai mare deficit bugetar de 5% din Produsul Intern Brut în 2010, un lucru cu care cancelarul Merkel nu se poate mândri şi care îngreunează sarcina oficialilor de la Berlin de a limita deficitul federal la 0,35% până în 2016, aşa cum prevede noua legislaţie intrată în vigoare.

O economie orientată pe export. De la reunificarea din 1991 şi până în 2008, în fiecare an s-au pompat până la 12 miliarde de dolari pe an pentru integrarea estului german, ceea ce a pus multă presiune pe creşterea economică a ţării, care a ajuns să se contracte cu până la cinci procente. Chiar şi aşa s-a înregistrat în mod constant creştere de 1%. Criza economică mondială nu a afectat Germania şi, în al treilea trimestru din 2009, economia orientată pe export dădea primele semne că îşi revine, cu o creştere de 1,5%. Sporirea exporturilor manufacturiere şi consumului populaţiei se menţine constantă, iar până la sfârşitul anului se estimează o creştere de 2,2%. Germania este unul dintre cei mai mari şi tehnologizaţi exportatori mondiali de maşinării şi unelte, automobile, chimicale, echipamente menajere şi electronice şi deţine una dintre cele mai calificate forţe de muncă din lume, estimată la 43,51 milioane de oameni. Dintre aceştia, 80.000 lucrează pentru Banca Naţională a Germaniei în 72 de ţări, capitalul german fiind investit în toată lumea, masiv în Europa, dar şi pe continentele americane, în Asia şi pe pieţele emergente.