„Un mic tratat de sinceritate în artă”, lansat de Geta Deleanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Un mic tratat de sinceritate în artă”, lansat de Geta Deleanu

Cultură 24 Decembrie 2007 / 00:00 887 accesări

Bibilioteca Judeţeană „Ioan N. Roman\" a găzduit, vineri seară, lansarea lucrării „Un mic tratat de sinceritate în artă\", ediţie îngrijită de Geta Deleanu. La acest eveniment editorial au participat directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman”, Adriana Gheorghiu, şeful de secţie din cadrul aceleiaşi instituţii, Corina Apostoleanu, preşedintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Ovidiu Dunăreanu, precum şi prieteni şi colegi ai realizatoarei cărţii.

„Un mic tratat de sinceritate în artă” reprezintă, de fapt, lucrarea de licenţă a fostului director al Galeriei de artă Brukhental din Sibiu, Teodor Ionescu, lucrare intitulată, iniţial, „Sinceritatea în artă”. În acest volum, Geta Deleanu a introdus o serie de scrisori inedite, primite de Teodor Ionescu de la diverse personalităţi ale culturii din vremea respectivă: Constantin Noica, criticul de artă Radu Ionescu şi colecţionarul Zambaccian. De asemenea, în paginile acestei cărţi, cititorii vor descoperi şi un interviu realizat de Geta Deleanu, în anul 1995 şi publicat în cotidianul „Telegraf”. „Este o carte singulară, pentru că ea datorează mai mult editoarei decît autorului însuşi. Este un act de recuperare şi restituire a chipului unui mare om, lovit pe nedrept, ceea ce echivalează cu un act de dreptate postumă, un gest de o nobleţe rarisimă în aceste timpuri, gest datorat integral Getei Deleanu”, a declarat directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman”, Adriana Gheorghiu. La rîndul său, cea care s-a îngrijit de editarea lucrării „Mic tratat de istorie a sincerităţii în artă”, Geta Deleanu, a precizat: „Această carte a renăscut asemeni păsării Phoenix din propria-i cenuşă. Această carte s-a pierdut şi totuşi, există. Existentul stă, întotdeauna, sub zodia paradoxală a adevărului. O va fi aflat autorul însuşi înaintea trecerii sale în nemurire”.

Teodor Ionescu a fost şeful Galeriei de pictură a Muzeului Brukhental din Sibiu şi s-a format ca istoric de artă la Universitatea din Bucureşti.



12