Microromanul „Litera din scrisoarea misterioasă\", semnat de regretatul critic de film Alex. Leo Şerban, va fi lansat în această joi, în format electronic, potrivit reprezentanţilor editurii Polirom. Editarea, mai întâi în format electronic, a singurei cărţi de proză reprezintă o premieră pe piaţa de carte autohtonă.
Rămasă în manuscris, după moartea prematură a autorului, „Litera din scrisoarea misterioasă\" este una dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei toamne. Ediţia digitală a cărţii va fi urmată de cea de print.
La evenimentul de lansare a ediţiei digitale a cărţii lui Alex. Leo Şerban va participa şi traducătoarea volumului, Antoaneta Railan, ea fiind şi cea care semnează cuvântul înainte. Cu acelaşi prilej va fi lasat şi proiectul e-BOOKs, iniţiat recent de editură şi realizat în parteneriat cu Elefant.ro. Lansarea va fi urmată de o dezbatere.
Criticul de film Alex. Leo Şerban s-a stins din viaţă pe 8 aprilie, la vârsta de 52 de ani, din cauza unei boli incurabile.
Născut în 1959, în Bucureşti, Alex. Leo Şerban a absolvit Facultatea de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, în 1983 şi a fost bursier al Ministerului Culturii din Franţa. Începând cu 1982, a publicat eseuri, poezie, proză şi traduceri în numeroase publicaţii culturale româneşti.