Un miliard de euro pentru porci de nivel european

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un miliard de euro pentru porci de nivel european

Social 05 August 2010 / 00:00 446 accesări

Dacă Comisia Europeană va da acord favorabil României la livrările de carne, investiţia în fermele de porci ar trebui să fie de un miliard de euro ca să ajungem la nivel european. \"Pentru competitivitate, mai ales în actualele condiţii de criză economică, fermele de porci din România au nevoie de investiţii de un miliard de euro. Apoi, trebuie să continuăm să creăm condiţii pentru ca produsele din carne de porc românesc să poată fi comercializate pe piaţa internă\", a spus secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu. El a mai adăugat că exportul României până la sfârşitul anului nu va depăşi 20.000-30.000 porci în viu. \"România a pierdut piaţa sa tradiţională pentru carnea de porc, şi anume Rusia. Problema care s-ar pune în prezent este de calitate, pe carcasă. Nu suntem încă la nişte standarde comparabile cu alte ţări. Nu doar faptul că am oprit vaccinarile ne va deschide şi piaţa pentru livrări. Mai avem de îndeplinit şi alte standarde legate de biosecuritate, furajare, condiţii de creştere, asigurarea de material genetic etc. Lucrurile sunt puţin mai complicate. Până acum am avut norocul să nu apară focare de pestă porcină. În 2004, când s-a oprit vaccinarea, în câteva luni au apărut 360 de focare de pestă porcină, cauza fiind neasigurarea condiţiilor de biosecuritate: lucrătorul venea din gospodarie în fermă fără a lua măsuri corespunzătoare\", a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Liviu Harbuz, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii.



12