Trimiterea unui soldat american în Afganistan costă, în medie, peste un milion de dolari pe an, relatează “New York Times”, citând oficiali din administraţia Obama. În condiţiile în care Obama urmează să anunţe în curând strategia sa în această ţară, care ar putea include şi trimiterea a zeci de mii de soldaţi suplimentari, această decizie va avea şi implicaţii financiare mari. Deci, dacă Obama va răspunde pozitiv cererilor comandantului trupelor internaţionale din Afganistan, generalul Stanley McChrystal, adică dacă va trimite 40.000 de soldaţi în plus, SUA vor plăti între 40 şi 54 de miliarde de dolari. Dacă Obama va decide să trimită un număr mai redus de soldaţi, formula de un milion de dolari anual pentru un militar va rămâne valabilă. Aceste costuri vor anula economiile aşteptate în 2010, în urma retragerii prevăzute a soldaţilor din Irak şi ar contribui la creşterea bugetului militar al SUA la 734 de miliarde de dolari.
Deficitul bugetar american este în prezent de 1.400 de miliarde de dolari. Costul ridicat al prezenţei militare americane din Afganistan se explică prin echipamentele din ce în ce mai sofisticate folosite de armată, precum vehicule rezistente la mine, dar şi dificultăţilor în transportul resurselor. Astfel, un galon de benzină (3,78 litri), folosit pentru un vehicul blindat american în Afganistan poate să coste până la 400 de dolari, adică de peste 130 de ori mai mult decât la pompă în SUA!