Portul Constanţa a fost, încă o dată, ţinta oamenilor legii, care au efectuat, ieri dimineaţă, mai multe descinderi la sediile unor societăţi comerciale. De data aceasta, cei care au coordonat percheziţiile au fost procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial (DIICOT) Constanţa şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate - Porturi Maritime (SCCO-PM) Constanţa. Acţiunea anchetatorilor a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din şapte persoane şi specializat în săvârşirea de infracţiuni din sfera macro-criminalităţii economico-financiare. Potrivit procurorilor, gruparea era formată din cetăţeni români, turci şi moldoveni, care au pus la cale un plan de a stoarce sume considerabile de bani de la bugetul statului român. Oamenii legii spun că cei şapte suspecţi au înfiinţat patru societăţi comerciale cu sediile în Portul Constanţa, prin intermediul cărora au derulat afacerile ilegale.
DOCUMENTE FALSE Din primele cercetări a reieşit că membrii grupării au falsificat mai multe documente de export pentru unele utilaje industriale. În actele respective se arăta că aceştia au vândut marfa unor parteneri de afaceri din Republica Moldova. Ulterior, spun anchetatorii, suspecţii s-au prezentat la Administraţia Finanţelor Publice şi au solicitat rambursarea TVA-ului aferent acestor operaţiuni comerciale. De asemenea, ei sunt acuzaţi că au falsificat documentele contabile ale firmelor pe care le administrau pentru a dovedi exporturile fictive. Potrivit procurorilor DIICOT Constanţa, cei şapte suspecţi au reuşit să păcălească statul român, obţinând, în mod ilegal, aproximativ un milion de euro. „Banii rezultaţi din operaţiunile fictive au ajuns în conturile unei societăţi comerciale intermediare pe care membrii grupării o controlau”, a declarat şeful DIICOT Constanţa, procurorul Laurenţiu Bratosin. Anchetatorii au stabilit că sumele obţinute din rambursarea ilegală de TVA au fost ridicate, în numerar, de cei şapte suspecţi şi folosite în interes personal.
PERCHEZIŢII Afacerile ilegale au fost scoase la lumină de poliţiştii constănţeni, care au intrat pe fir şi au reuşit să adune dovezi împotriva membrilor grupării. Ieri dimineaţă, anchetatorii au efectuat opt percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, situate în municipiul Constanţa, precum şi la sediile societăţilor comerciale din Port. Cele şapte persoane suspectate de evaziune fiscală şi rambursare ilegală de TVA au fost ridicate şi duse la sediul DIICOT Constanţa, pentru audieri. La închiderea ediţiei, ancheta era în plină desfăşurare.