Un militar român a decedat şi alţi patru au fost răniţi într-un accident care a avut loc astăzi, pe timpul desfăşurării exerciţiului multinaţional ”Saber Junction 14”, în Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania, informează MApN. Conform sursei citate, personalul medical al unităţii, aflat la faţa locului, le-a acordat militarilor accidentaţi primele îngrijiri medicale, însă, în ciuda tuturor eforturilor, plutonierul Adrian-Constantin Leu a decedat la scurt timp după producerea accidentului. Răniţii sunt internaţi în unităţi medicale din Germania. Adrian-Constantin Leu era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din anul 2001, era necăsătorit şi a participat la trei misiuni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan. Pe timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic, vehiculul de tip HMMWV în care se aflau cei cinci militari s-a răsturnat la intrarea pe un drum secundar. Cauzele producerii accidentului sunt cercetate de o comisie constituită la nivelul unităţii. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, transmite condoleanţe familiei plutonierului Adrian-Constantin Leu şi este permanent informat de evoluţia stării de sănătate a celor patru militari răniţi. Luni, 8 septembrie, în toate unităţile militare din Armata României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase în memoria subofiţerului care şi-a pierdut viaţa. Un detaşament constituit din 130 de militari ai Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” participă, în perioada 22 august - 17 septembrie, la exerciţiul multinaţional “Saber Junction-14”, ce se desfăşoară la Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania. În cadrul exerciţiului, militarii Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” se instruiesc alături de alţi peste 5.800 de militari din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Serbia, Slovenia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Suedia, în planificarea şi executarea simultană a operaţiilor ofensive, defensive şi de menţinere a păcii.