Un ministru la coadă la ANAF: “Serviciile... mizerabile şi primitive”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un ministru la coadă la ANAF: “Serviciile... mizerabile şi primitive”

Eveniment 26 Martie 2014 / 00:00 720 accesări

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a calificat serviciile furnizate populaţiei de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ca fiind mizerabile şi primitive, după ce, în calitate de contribuabil, a aşteptat 45 de minute să plătească taxele datorate de familie statului. „Nu am înţeles deloc, sincer vorbind, cum este organizată această instituţie a statului. Este o mizerie ce se întâmplă acolo. Sunt nevoi mari, investiţii financiare care trebuiau realizate până acum, erau angajamente pe care România le-a luat în 2010, lucruri care încă nu funcţionează (...) Ceea ce se întâmplă acum la toate sediile ANAF este un primitivism dacă ne comparăm situaţia cu alte state europene, cum ar fi Germania sau Austria, unde peste 99% din plăţi se fac online“, a afirmat Cotovelea. În opinia lui, situaţia de la ANAF poate fi schimbată prin utilizarea fondurilor europene care vor fi alocate României, în perioada 2014-2020, pentru informatizarea administraţiei publice. „În plus, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au un acord cu Banca Mondială pentru un împrumut care poate ajunge până la 100 milioane de euro pentru informatizarea instituţiei, care trebuie să fie o prioritate“, a adăugat ministrul.



12