O clipă de neatenţie a unui şofer a dus la producerea unui grav accident rutier, în care o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte şase au ajuns la spital, două dintre ele fiind în stare gravă. Accidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 21.00, la intrarea în staţiunea Costineşti. Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR), Ion Neculau, de 43 de ani, din Iaşi, conducea o Skoda, cu numărul de înmatriculare IS 07 CUU, pe Drumul Naţional 39, ce leagă Constanţa de Mangalia. Ajuns la intersecţia cu Drumul Comunal 4, şoferul a vrut să vireze la stânga, spre Costineşti. Potrivit anchetatorilor, Neculau nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un Volkswagen cu numărul de înmatriculate CT 18 CAT, condus de Cristina Căliman, de 22 de ani, din Constanţa. În urma impactului, o persoană aflată pe locul din dreapta al autoturismului Skoda a rămas încarcerată. Martorii au sunat la 112, iar la adresa respectivă au ajuns în scurt timp poliţiştii, pompierii şi mai multe ambulanţe.
BILANŢ Echipa de descarcerare a intervenit pentru a scoate o victimă rămasă captivă în Skoda. „Intervenţia nu a pus probleme din punctul nostru de vedere. Din păcate, persoana încarcerată era într-o stare destul de gravă”, a declarat plt. adjutant-şef Dănuţ Nedelea. În urma impactului, soţia şoferului autoturismului Skoda, Carmen Neculau, dar şi fiica ei de aproape un an au fost rănite grav. Şoferiţa Volkswagen-ului, soţul ei, Cătălin Ionuţ Căliman, dar şi fiica lor, de un an, au fost răniţi uşor. „Am găsit o persoană încarcerată în stop cardio-respirator, s-au practicat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, dar nu a răspuns. Celelalte victime au fost stabilizate şi transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa”, a declarat dr. Julide Apaz. Pasagera decedată a fost identificată drept Luminiţa Manolache, de 40 de ani, din Iaşi. Ea călătorea pe scaunul din dreapta şoferului Skodei. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Cimitirului Central din Constanţa, pentru efectuarea necropsiei. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul Drager, însă oamenii legii au stabilit că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Lucrătorii SPR au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.