DEPĂŞIRE RISCANTĂ. Un bărbat în vârstă de 34 de ani şi-a pierdut viaţa şi un altul a fost rănit, în urma unui accident rutier petrecut, ieri dimineaţă, în apropierea localităţii constănţene Castelu. Poliţiştii de la Rutieră spun că Gabriel Mazuru, de 34 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Seat Leon, cu numărul de înmatriculare B 78 HLD, se deplasa pe Drumul Naţional 22 C (Constanţa - Cernavodă), dinspre Constanţa către oraşul Medgidia. La un moment dat, spun oamenii legii, în apropierea comunei Castelu, şoferul s-a angajat într-o depăşire riscantă şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Mitsubishi, înmatriculat B 95 FOH, condus regulamentar, din sensul opus, de Dănuţ Ionescu. În urma impactului, şoferul Seat-ului a murit pe loc, în vreme ce Dănuţ Ionescu a fost rănit şi transportat, cu ambulanţa, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat. Pentru scoaterea trupului neînsufleţit al lui Gabriel Mazuru dintre fiarele contorsionate ale maşinii a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc tragedia rutieră.
CU MAŞINA ÎN COPAC. Tot ieri dimineaţă, în jurul orelor 06.00, două persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în apropierea localităţii Ciocârlia de Sus. Potrivit oamenilor legii, Gheorghe Cătălin Moldoveanu se deplasa pe Drumul Naţional 3, dinspre comuna Cobadin către oraşul Murfatlar, la volanul unui autoturism marca BMW, cu numărul de înmatriculare TX 7745 XA. La un moment dat, ajuns în zona localităţii Ciocârlia de Sus, din cauza neatenţiei, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a părăsit carosabilul şi a izbit un copac de pe marginea şoselei. În urma impactului, atât Gheorghe Cătălin Moldoveanu cât şi Gabriela Hagiu, aflată pe scaunul din dreapta faţă, au fost răniţi. Pompierii Detaşamentului Medgidia s-au deplasat la locul coliziunii şi au intervenit pentru a o elibera pe tânără din autoturismul distrus. Cele două victime au fost transportate, cu ambulanţele, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde au rămas internate.
7.000 DE ACCIDENTE. Statisticile Poliţiei Rutiere arată că, de la începutul anului, în întreaga ţară au fost înregistrate 7.000 de accidente rutiere grave, în scădere cu 989 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cms. şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, a afirmat că, în acelaşi interval de timp, 1.767 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, cu 370 mai puţine faţă de anul trecut. Cele mai multe evenimente rutiere soldate cu victime au avut loc pe Drumul Naţional 1 (Bucureşti - Braşov). “Nivelul atins, în ceea ce priveşte numărul accidentelor rutiere, este corespunzător anului 2006, iar cel al decedaţilor este similar celui înregistrat în 1998\", a declarat adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului de Interne, Nicolae Căbulea. Acesta a mai spus că, în primele nouă luni din 2010, faţă de perioada similară a anului trecut, s-a ajuns la reducerea cu 11,44% a numărului accidentelor, cu 16.49% a numărului persoanelor decedate şi cu 8.1% a celor rănite grav.