Un muncitor străin costă între 200 şi 1.000 de euro!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un muncitor străin costă între 200 şi 1.000 de euro!

Social 15 Octombrie 2008 / 00:00 594 accesări

O companie din România plăteşte pentru angajarea unui muncitor extracomunitar taxe de 500 de euro, dacă hotărăşte să-i plătească persoanei respective costurile aferente obţinerii permisului de muncă, a declarat ieri purtătorul de cuvînt al Oficiului Român pentru Imigrări (ORI), Mihaela Mărtescu. „Taxa plătită pentru obţinerea unui permis de muncă este de 200 de euro, la care se adaugă plata a 60 de dolari şi 252 de lei pentru obţinerea permisului de şedere. În plus, un muncitor străin trebuie să plătească Ministerului Afacerilor Externe încă 60 de euro, reprezentînd taxele consulare”, a precizat inspectorul ORI. În foarte multe cazuri, firmele decid să apeleze la agenţii de recrutare, cu toate că în această situaţie costurile angajării unui muncitor extracomunitar sînt aproape duble, putînd depăşi 1.000 de euro. “Multe firme decid să plătească toate taxele aferente aducerii unui muncitor străin pentru a scurta timpul de angajare şi îşi recuperează investiţia prin plata unor salarii mai mici faţă de media salariilor din domeniul respectiv. Aşa fac, spre exemplu, firmele din construcţii, unde salariile depăşesc 1.000 de euro”, a menţionat Mihaela Ştefănescu, reprezentant al Fundaţiei Soros România. Potrivit inspectorilor ORI, obţinerea unui permis de muncă poate dura între 30 şi 45 de zile, în funcţie de ţara de origine a muncitorilor şi de firma care face angajarea. Cei mai mulţi muncitori extracomunitari care lucrează legal în România provin din Turcia (4.163 persoane), fiind urmaţi de chinezi (4.098 persoane) şi cetăţeni ai Republicii Moldova (1.186 persoane). Pe 26 septembrie, erau înregistraţi la ORI 8.361de străini cu permise de şedere în vederea angajării şi 2.659 de persoane cu permise de muncă de tip B (lucrători detaşaţi ). Deşi aleg să lucreze pentru companiile româneşti pentru că pot cîştiga mult mai mult decît în ţara de origine, foarte mulţi străini se plîng că sînt discriminaţi şi spun că nu li se respectă drepturile de către angajatori. “Muncitorii străini sînt nemulţumiţi de taxele mari percepute de statul român pentru obţinerea permisului de muncă şi de faptul că, de foarte multe ori, li se impune de către angajatori să lucreze ore suplimentare fără a fi plătiţi pentru acestea. Totodata, ei sînt nemulţumiţi de lipsa de informaţii de la ghişee şi de birocraţia din administraţie”, se arată în studiul “Imigrant în România: Perspective şi riscuri”, întocmit de Fundaţia Soros România. Potrivit cercetării, cei mai mulţi străini extracomunitari aleg să vină în România pentru că nu-şi pot asigura subzistenţa în ţara de origine şi pentru că diplomele obţinute în universităţile româneşti le sînt recunoscute la întoarcere.



12