Paris Hilton s-a speriat foarte tare, marţi, când a descoperit, la primele ore ale dimineţii, un bărbat necunoscut care încerca să intre prin efracţie în domiciliul ei din Los Angeles. Necunoscutul, care i-a atras atenţia celebrei moştenitoare a imperiului Hilton, potrivit unui mesaj postat chiar de aceasta pe contul ei de pe platforma de microblogging Twitter, a fost arestat marţi, în jurul orei locale 6.30, după cum a confirmat şi purtătorul de cuvânt al poliţiei din Los Angeles. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost arestat înainte de a putea intra în locuinţa starletei. Paris Hilton a scris pe Twitter că necunoscutul era înarmat cu două cuţite, însă poliţia nu a confirmat această informaţie.
Starleta americană, devenită actriţă, cântăreaţă, designer, director de companie, dar mai ales o petrecăreaţă notorie, apare cu regularitate pe prima pagină a ziarelor din lumea întreagă. Cea mai recentă ispravă a starletei datează din luna iulie, când a fost arestată în Corsica, pentru posesie de canabis. Paris Hilton a fost interogată de jandarmeria franceză, fiind eliberată în scurt timp, din cauza cantităţii infime de droguri ce a fost descoperită asupra ei, mai puţin de un gram.