Un nou atac terorist îndoliază mapamondul. Cel puţin nouă persoane au murit şi alte 13 au fost rănite în urma unui atentat sinucigaş comis la un post de control al poliţiei din localitatea Raiwind, în estul Pakistanului. Din păcate, potrivit martorilor, violenţa atacului va face ca numărul victimelor să sporească în orele următoare. „Cinci poliţişti şi patru civili au murit în explozia din apropierea unui post de control al poliţiei”, a spus, pentru EFE, Nasir Hussain, purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincia Punjab, unde se află localitatea Raiwind, apropiată de Lahore, informează EFE. Oficialul a indicat că este vorba de un atentat sinucigaş şi că răniţii au fost transportaţi de urgență la spitale din zonă. Controlul poliţiei era prilejuit de o adunare a mişcării religioase Tablighi Jamaat, care se desfăşoară în fiecare an, la această dată, la Raiwind.