Conducerea IPJ Constanţa este în fierbere şi încearcă să ascundă de ochii lumii belele din propria ogradă. Nu ar fi pentru prima dată cînd şeful instituţiei s-ar ascunde în spatele purtătorului de cuvînt căruia, în prealabil, i-a ordonat să dea o declaraţie fără cap şi coadă. E greu de crezut că, de sîmbăta trecută şi pînă ieri nu s-a ştiut nimic despre agresarea a doi ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, mai ales că cei doi şi-au scos certificate medico-legale. Interesante sînt însă împrejurările în care poliţiştii Marius Iordache şi Radu Pîrvu au ajuns în staţiunea Saturn, pentru că surse judiciare susţin că nu s-ar fi aflat acolo în interes de serviciu, ci din ordinul şefului lor, cms şef Ioan Tomescu. Conform aceloraşi surse, Tomescu ar fi rudă cu agresorul celor doi poliţişti, nimeni altul decît concesionarul plajei unde s-a organizat, în weekend-ul trecut, festivalul de muzică electronică „Creamfields”. Mai mult, Pîrvu şi Iordache ar fi fost duşi acolo de şeful lor, pentru a-l proteja pe patronul societăţii de eventualele controale din acea noapte. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, de faţă la tot scandalul ar fi fost şi „şeful cel mare” de la Economic, din Capitală, cms şef Gheorghe Dragomiroiu. Poliţiştii ar fi fost luaţi la bătaie de patronul din Saturn fără niciun motiv şi au ajuns la Spitalul judeţean din Constanţa cu traumatisme caraniene, iar unul dintre ei, Iordache, cu maxilarul rupt. În această situaţie, cu certificatele medico legale în buzunar, cei doi au rupt tăcerea şi nu au mai ţinut cont de ierarhiile profesionale. Rămîne de văzut ce rezultate va avea ancheta minuţioasă şi de durată pe care şeful IPJ Constanţa o va face.