Un nou club pentru pensionari va funcționa în Constanța. Vezi unde!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un nou club pentru pensionari va funcționa în Constanța. Vezi unde!

Administrație 27 Decembrie 2016 / 15:44 2443 accesări

Sunt destui vârstnici constănțeni care locuiesc în cartierul Faleză Nord și care s-au plâns, în ultima vreme, că nu au un club al pensionarilor în care să socializeze. În viitor, însă, în cartierul respectiv va fi amenajat un asemenea loc de relaxare pentru seniori. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța din 28 decembrie, ultima din acest an, există un proiect de hotărâre privitor la închirierea unui spațiu pentru amenajarea unui nou club pentru pensionarii constănțeni. Spațiul se află în cartierul Faleză Nord, pe strada Zorelelor nr. 69 bis. Potrivit expunerii de motive care face parte din proiectul de hotărâre, decizia înființării unui nou club pentru pensionari vine în urma unei solicitări depuse la Primăria Constanța de către un grup de vârstnici din Faleză Nord care vor să evite deplasările lungi la cluburile din alte zone. „Având în vedere numărul pensionarilor și cererea tot mai mare de înființare de spații în care aceștia să-și petreacă timpul liber, dar și faptul că, din cauza vârstei, posibilitățile fizice ale acestora sunt diminuate, ceea ce face dificilă deplasarea până la cel mai apropiat club, propunem spre analiză mărirea numărului de cluburi pentru pensionari din municipiul Constanța”, se arată în referatul întocmit de conducerea Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța. Amintim că, în urmă cu opt luni, primarul Decebal Făgădău spunea că înființarea unui club de pensionari în Faleză Nord este în stadiu de proiect. În prezent, există 23 de cluburi pentru pensionari în tot municipiul Constanța. Dintre acestea, 15 funcționează iarna, iar opt sunt deschise numai vara. Cel mai recent loc de acest gen a fost inaugurat pe strada Ștefan cel Mare.



12