Plenul CSM a decis organizarea unui nou concurs pentru Institutul Naţional al Magistraturii (INM), în ianuarie 2011, dar şi să sesizeze ministrul Justiţiei cu o propunere de modificare a legii, pentru ca admiterea la Institut să se poată organiza ori de câte ori este nevoie, nu doar anual. Reamintim că doar 72 din cei peste 3.200 de absolvenţi ai Facultăţilor de Drept care s-au înscris pentru cele 200 de locuri scoase la concursul de admitere în magistratură au trecut de prima probă, după ce au obţinut 70 de puncte, restul fiind consideraţi picaţi. Cel mai mare punctaj obţinut a fost de 85 din 100 de puncte. Prima probă a constat în verificarea cunoştinţelor juridice prin susţinerea unui examen cu 100 de întrebări, câte 25 din domeniile Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal şi Drept procesual penal. A doua etapă a concursului are loc în două probe, respectiv un test de verificare a raţionamentului logic, urmat de un interviu, care constă în chestionarea orală a candidaţilor în scopul identificării aptitudinilor, motivaţiilor şi elementelor de etică specifice profesiei de magistrat. Rezultatele finale la concursul de admitere la INM vor fi afişate pe 24 septembrie.