Un nou conflict primar - consilieri de opoziţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mangalia. Înapoi în tranşee

Un nou conflict primar - consilieri de opoziţie

Administrație 02 Aprilie 2010 / 00:00 767 accesări

Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, i-a convocat, ieri, pe consilierii locali municipali, la o şedinţă extraordinară, pentru a dezbate pe marginea proiectului blocat al bugetului localităţii pe anul 2010. Tusac a spus că, deşi dialogul a debutat sub bune auspicii, finalul dezbaterilor nu a fost cel dorit. „Consilierii PD-L, PNL, PC şi PRM se încăpăţânează să nu adopte un buget realist, un buget de care oraşul acesta are nevoie, un buget care să asigure locuitorilor derularea proiectelor ce vin în sprijinul lor. Nu mai au nicio scuză. Am tot zis că poate nu au înţeles unde au greşit, dar nici acum când am discutat amendamentele lor nu dau dovadă de înţelegere numai pentru a bloca bugetul. Nu au vrut să voteze bugetul nici măcar cu corecturile propuse de ei. Fapt care arată clar că ei vor ca oraşul să fie blocat”, a spus Tusac. El a afirmat că, în cursul dimineţii de ieri (joi, 1 aprilie), a avut loc un incident în holul Primăriei, avându-l ca autor pe viceprimarul Ion Mincă. „A distrus afişul de pe macheta proiectului Locuinţe Ieftine pentru Tineri, aflat în holul de la intrarea instituţiei, doar pentru că pe acest afiş erau trecute numele consilierilor care votaseră împotriva acestui proiect. Când poliţistul comunitar, aflat în hol, a încercat să-l calmeze, viceprimarul a avut o atitudine foarte urâtă faţă de acesta şi a folosit un limbaj imposibil de reprodus, cu atât mai mult cu cât era vorba despre o doamnă în uniformă. Sunt de părere că fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce face”, a spus Tusac. Primarul a adăugat că aleşii PD-L, PNL, PC şi PRM care au blocat proiectele oraşului trebuie să aibă tăria de a recunoaşte acest lucru şi în faţa oamenilor, care sunt direct afectaţi de votul lor. „Vor transparenţă totală? Asta le oferim. Dar să suporte şi urmările propriilor lor fapte. Dacă nici măcar în Săptămâna Mare nu s-a putut dialoga, atunci înseamnă că nu mai au respect nici faţă de Dumnezeu”, a comentat primarul Claudiu Tusac incidentul neplăcut care a avut loc la intrarea în Primăria Mangalia. Revenind la proiectul de buget, primarul spune că se pare că aleşilor din Consiliul Local „le place poziţia de drepţi în faţa lui guru (n.r. - fostul edil Zanfir Iorguş), cu riscul de a călca în picioare încrederea celor care i-au ales”. „Discuţiile au avut loc pe marginea „amendamentelor la amendamente”, dar s-au blocat tot din cauza indolenţei consilierilor. Din răutate, nu vor să voteze proiectul de buget cu amendamentele propuse de ei doar ca să blocheze proiectele pentru cetăţeni. Oamenii trebuie să fie informaţi cu privire la efectele blocajului: profesorii nu vor primi tichete-cadou, nevoiaşii nu mai au o masă caldă, oraşul şi staţiunile vor rămâne în întuneric şi îngropate în mizerie. Războiul consilierilor cu mine a ajuns prea departe, trebuie să înceteze!“, a declarat primarul.



12