Distrugătorul britanic “Exeter” soseşte sîmbătă, la ora 9.00, în portul Constanţa, unde va acosta la dana 7. Nava se va afla între 23 şi 27 februarie la Constanţa, ocazie cu care comandantul distrugătorului, căpitan-comandorul Paul Brown, se va întîlni luni, 25 februarie, cu şeful Comandamentului Flotei, contramiral de flotilă Mircea Rusmănică. Ministerul Apărării precizează că, în cadrul discuţiilor, vor fi abordate subiecte referitoare la exerciţiile comune executate în cadrul Operaţiei Active Endeavour şi la modalităţile de creştere a nivelului de interoperabilitate dintre navele româneşti şi engleze. De asemenea, vor fi identificate noi domenii de cooperare bilaterală în domeniul naval. În programul vizitei oaspeţilor britanici mai sînt prevăzute întîlniri cu oficialităţile locale, precum şi activităţi sportive ale membrilor echipajului în incinta Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Distrugătorul HMS „Exeter” face parte din clasa D42 şi este comandat de căpitan-comandorul Paul Brown. Nava are lungimea de 125 m, lăţimea de 14.3 m şi deplasamentul de 4,820 t. Propulsia este asigurată de două turbine de tipul Cogog care pot dezvolta o viteză de pînă la 30 noduri. Nava dispune de lansatoare de rachete tip Twin Sea Dart, instalaţii artileristice şi are la bord un elicopter tip Lynx MK 8.