Un nou dosar penal pe numele lui Băhăian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un nou dosar penal pe numele lui Băhăian

Eveniment 11 Noiembrie 2010 / 00:00 612 accesări

Sergiu Băhăian a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Ialomiţa într-un nou dosar în care este acuzat, alături de alte 13 persoane, de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune în convenţii prin emiterea de cecuri sau alte instrumente de plată fără acoperire, omor, instigare la omor calificat, fals în înscrisuri şi fals privind identitatatea. Din cei 14 acuzaţi, şapte sunt în stare de arest preventiv. Procurorii au stabilit că, în perioada noiembrie 2006 - aprilie 2007, Sergiu Băhăian şi Valentin Şlepac au iniţiat un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, în scopul de a obţine, în mod ilicit, beneficii materiale importante prin fraudarea a 67 de societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de achiziţii mărfuri, prin emiterea de file CEC sau bilete la ordin fără acoperire, în numele unor societăţi fictive. Mărfurile erau preluate de către membrii grupării, depozitate în locuri special amenajate şi ulterior înstrăinate, Băhăian şi complicii lui cauzând astfel un prejudiciu de 5.498.692 lei. Procurorii au stabilit Valentin Şlepac şi Nicolae Mîrşu, instigaţi de Băhăian, l-au ucis pe Lucian Cernat aruncându-l în Dunăre de pe podul rutier care traversează braţul Dunărea Veche, după ce l-au obligat să bea alcool, ajungând astfel în imposibilitate de a se apăra. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Ialomiţa, unde Băhăian mai este judecat pentru alte înşelăciuni, alături de 14 persoane. Amintim că Sergiu Băhăian şi Valentin Şlepac au un dosar penal şi la Tribunalul Constanţa, unde sunt judecaţi împreună cu Adrian Grigoraş, Edward-Marian Mărculescu, Dan-Liviu Iovan şi George-Florian Oprea, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, omor şi instigare la omor deosebit de grav. Procurorii au stabilit că aceştia, în perioada decembrie 2007 – mai 2008, la iniţiativa lui Băhăian, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, cu scopul de a obţine, în mod ilicit, beneficii materiale importante, prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de leasing. Când nu au mai fost de folos, Leonte, Ulezu şi Captalan au fost ucişi cu sânge rece de Şlepac şi Grigoraş.



12