Cea de-a opta etapă a Diviziei A1 la volei feminin programează un nou duel dificil pentru formaţia CS Volei 2004 Tomis Constanţa (locul 2, 12 puncte), care va da piept sîmbătă, de la ora 15.00, în Sala Sporturilor, cu Dinamo Bucureşti (loc 7, 11p). Partida cu vicecampioana României se anunţă una deosebit de importantă, mai ales pentru avansul pe care l-ar putea lua Tomisul în lupta pentru podium, dar şi pentru moralul echipei constănţene, care are şansa să încheie seria celor cinci partide disputate în doar două săptămâni fără înfrîngere. Presiunea pare mai degrabă a fi în tabăra adversarelor, care au pierdut toate întîlnirile importante în campionat, iar în cazul unui eşec la Constanţa şi-ar putea lua adio de la Final Four, în timp ce Tomis nu priveşte întîlnirea ca pe una decisivă. „Fiecare meci reprezintă un pas şi fiecare are punctele lui. Nu vreau să spun că acesta va fi un meci decisiv, pentru că acest campionat este lung, mai sînt încă multe meciuri de jucat inclusiv cele din play-off şi abia după se va trage linie”, a spus Aleksandar Boskovic. „Dinamo nu a reuşit pînă acum să arate o formă prea bună şi sperăm să continue cel puţin şi în meciul cu noi. Pentru mine este o revanşă şi sper să arăt că într-adevăr aici îmi este mai bine decît acolo. Ne dorim ca spectatorii să vină la sală pentru acest meci pentru că fiecare dintre ei este un mic ajutor pentru noi”, a spus Svetlana Radostina-Chiţigoi, jucătoare ce a evoluat în sezonul trecut pentru Dinamo, alături de Claudia Cîrstoiu. „Este un meci de campionat care contează, pentru că Dinamo va veni la Constanţa cu gîndul să cîştige. Nu ştiu cum va fi pentru mine reîntîlnirea cu Dinamo din punct de vedere emoţional. Eu îl voi privi ca pe un simplu meci de etapă şi sper să joc cît mai bine, fără emoţii că am în faţă echipa la care am activat sezonul trecut. Ne simţim pregătite pentru acest meci, este cel care contează într-adevăr în clasament şi pentru moralul echipei. Făcînd nişte calcule teoretice, dacă noi cîştigăm etapa aceasta şi pînă la sfîrşitul turului nu mai avem decît o partidă dificilă, cea cu Metalul Galaţi, avem toate şansele să rămînem pe podium”, a spus Cîrstoiu.
Celelalte partide ale etapei: CSM Lugoj - Unic Piatra Neamţ; Dacia Mioveni - SCM U. Craiova; CSU Tg. Mureş - Penicilina Iaşi; Ştiinţa Bacău - CSM Sibiu; CSU Metal Galaţi - Rapid Bucureşti 3-0 (meci disputat în devans).
Clasament
1. CSU Metal Galaţi 7 7 0 21: 0 14
2. CSV 2004 TOMIS 7 5 2 18: 8 12
3. Unic Piatra Neamţ 7 5 2 16: 8 12
4. CSU Tg. Mureş 7 5 2 15: 7 12
5. Penicilina Iaşi 7 5 2 15: 9 12
6. Ştiinţa Bacău 6 5 1 16: 4 11
7. Dinamo Bucureşti 7 4 3 13: 9 11
8. Dacia Mioveni 7 2 5 8:16 9
9. SCM U. Craiova 7 2 5 6:16 9
10. CSM Sibiu 7 1 6 5:19 8
11. CSM Lugoj 7 1 6 5:19 8
12. Rapid CFR 8 0 8 1:24 8