24 Noiembrie 2024, 11:15
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, astăzi, că un nou exerciţiu de aviaţie NATO va fi realizat în luna mai cu partenerii americani. "Vom avea şi alte exerciţii împreună cu statele membre NATO, urmează chiar în luna mai să avem din nou un exerciţiu pe aviaţie, tot cu avioane F-16 şi tot la Turda, cu aviaţia militară a SUA. Sunt şi alte exerciţii ale forţelor terestre, sunt şi exerciţii ale forţelor navale pe Marea Neagră, sunt amplificate măsurile de pregătire atât ale forţelor militare ale României, cât şi ale NATO în această perioadă", a spus Duşa.