Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a autorizat un nou fond de investiţii administrat de Raiffeisen Asset Management, respectiv fondul deschis de investiţii Raiffeisen Confort Seria 2, care va avea plasamente monetare, dar şi în valori mobiliare. „Fondul Raiffeisen Confort Seria 2 va putea deţine până la 100% din activele sale în valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare emise sau garantate de statul român sau de autorităţile publice locale ale acestuia, cu condiţia respectării principiului dispersiei riscului, respectiv deţinerea de valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare aferente a cel puţin şase emisiuni diferite, cu condiţia ca valorile mobiliare şi instrumentele pieţei monetare de la oricare dintre emisiuni să nu depăşească 30% din totalul activelor fondului”, se arată într-o decizie a CNVM. Administratorul de fonduri mai are un fond de investiţii Confort, încadrat în categoria „Alte fonduri”, cu active de 25,2 milioane lei la finele lunii martie. Raiffeisen Asset Management administra, la finele primului trimestru, şapte fonduri de investiţii, dintre care şase erau deschise, iar unul închis.