Fosta societate Energia este, fără doar şi poate, raiul hoţilor de fier vechi. Furturile sunt la ordinea zilei, iar hoţii fură orice apucă din interior. Luni dimineaţă, un alt furt a avut loc, iar un tânăr din Medgidia s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în flagrant de lucrătorii Secţiei 4 Poliţie Constanţa. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 7.30, un echipaj de Poliţie care patrula în zonă a observat un bărbat care încărca într-o căruţă mai multe obiecte din fier. Oamenii legii l-au identificat pe suspect ca fiind Boboci Memet, de 20 de ani, din Medgidia. Poliţiştii au stabilit că tânărul a furat mai multe bunuri metalice pe care le-a adus lângă un gard, apoi şi-a încărcat în căruţă toată „marfa”. Conform oamenilor legii, până să fie prins de Poliţie, Memet apucase să fure aproximativ 100 de kilograme de fier vechi. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, Memet fiind cercetat în stare de libertate. (A.R.)