După o vară fierbinte, cu schimbări atât la nivelul conducerii clubului, cât și al băncii tehnice și lotului de jucători, FC Farul Constanța pornește la un nou drum în Liga a II-a la fotbal, urmând să întâlnească sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, pe Rapid CFR Suceava, în runda inaugurală a sezonului. Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, constănțenii au prezentat cele mai importante achiziții din această vară și au anunțat că au obiective îndrăznețe. „Sperăm să se deschidă un nou drum pentru FC Farul, care a rămas datoare după sezonul trecut, când doar prin modificarea sistemului competițional și-a păstrat locul în liga secundă. Am încercat să îndreptăm problemele, ceea ce ne dă dreptul să aspirăm la o clasare în primele șase locuri și, implicit, la participarea în play-off”, a spus președintele grupării de pe litoral, Auraș Brașoveanu. „Pentru mine, este o revenire la FC Farul, iar ultima experiență a fost una bună spre foarte bună. Am venit la Constanța să fac o treabă bună, să ridicăm nivelul de joc și să construim o echipă competitivă, astfel încât anul viitor să ne propunem și mai mult. Am preluat echipa într-un moment mai delicat și a trebuit să reconstruim lotul. Au venit 13 jucători, iar din lotul de 25, aproape jumătate are vârsta sub 21 de ani. Sper să le transmit din entuziasmul meu, dar ce pot promite este că această echipă se va lupta pentru fiecare minge. În prima etapă vom întâlni o formație cu un istoric în această vară asemănător cu al nostru, dar am încredere că vom trece rapid peste problemele de omogenizare și vom debuta cu dreptul”, a completat antrenorul principal Marian Pană.
Și jucătorii sunt optimiști, mizând pe atmosfera bună din cadrul echipei. „Avem un lot valoros, chiar dacă nu-i ușor să faci o echipă într-o perioadă atât de scurtă. Mulți dintre noi ne cunoaștem, am fost atât coechipieri, cât și adversari și sper să depășim repede tracul de debut”, a declarat mijlocașul Robert Neagoe. „Pentru mine, este o revenire acasă și-mi doresc să obținem rezultate cât mai bune, mai ales că am venit aici cu sufletul deschis”, a adăugat mijlocașul constănțean Cristi Bardu. „Sper să înscriu cât mai multe goluri pentru Farul și să începem cu bine campionatul, astfel încât să facem uitat sezonul trecut”, a completat atacantul Marco Enciu.
Echipa probabilă de start a Farului: V. Neagu - Băjan, Miulescu, Straton, R. Dumitru - Cârstoiu - Plămadă, Ochia, V. Ion, Bardu - Igiroșanu.
Programul etapei - sâmbătă, ora 11.00: FC FARUL CONSTANȚA - Rapid CFR Suceava, SĂGEATA NĂVODARI - ACS Berceni, CF Brăila - CS Balotești, FCM Dorohoi - Unirea Slobozia, Gloria Buzău - ASC Bacău, FC Voluntari - Academica Argeș.