Deprecierea leului a continuat şi ieri, banca centrală anunţând un curs mai mare cu aproape 5 bani faţă de ziua precedentă, de 4,4763 lei/euro. Este un maxim din 19 decembrie, când BNR afişa o referinţă de 4,4778 unităţi. Totodată, cursul pentru dolarul american a urcat la 3,4113 lei, cel mai înalt nivel din 4 aprilie. Referinţa pentru francul elveţian a crescut la 3,6241 lei, un maxim al ultimelor două luni. Scăderea din ultimele şase şedinţe în faţa euro a ajuns la circa 4%, iar dealerii băncilor comerciale spun că evoluţia este generată de jucătorii străini. „Dat fiind ritmul accelerat al deprecierii, credem că a crescut probabilitatea ca banca centrală să intervină în piaţă, în favoarea leului. Temerile legate de intervenţia BNR ar putea limita scăderea monedei naţionale. Piaţa aşteaptă acum date-cheie despre piaţa forţei de muncă din SUA, care ar putea corecta traiectoria negativă a leului”, spun analiştii băncii olandeze ING. Tot ieri, valutele din regiune consemnau scăderi foarte uşoare în faţa euro. În acelaşi timp, dobânzile afişate de băncile comerciale din România pentru plasamentele la 24 de ore, Robid şi Robor (indicatorul folosit la calculul dobânzilor variabile ale creditelor în lei), au urcat la 3,25 - 3,75%.