Moneda naţională s-a apreciat semnificativ în prima parte a şedinţei de ieri, dar a pierdut avansul din debut şi a închis în staţionare, cursul oscilînd aproape de 4,13 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a publicat iniţial un curs de referinţă de 4,1189 lei/euro, în scădere cu 4,59 bani, atingînd cel mai redus nivel al ultimelor trei luni, însă scăderea a fost pentru scurtă durată. În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,1295 - 4,1325 lei/euro, foarte aproape de paritatea de la finalul şedinţei anterioare, de 4,1310 - 4,1340 lei/euro. \"Leul s-a apreciat puternic în prima parte a zilei, dar apoi a pierdut teren în faţa euro, în concordanţă cu valutele din regiune, care se depreciază. Volumele transferate au fost foarte mici, în condiţiile în care, la tranzacţionare, au fost doar investitorii locali, întrucît piaţa de la Londra este închisă pentru sărbătoarea de Paşte a catolicilor\", a declarat dealerul unei bănci. Banca Centrală a anunţat un curs mai redus faţă de cel de vineri la 7 ianuarie, cînd rata s-a situat la 4,0720 lei/euro. Pentru dolar, banca centrală a afişat o referinţă de 3,1342 lei/dolar, aproape de cursul de joi, de 3,1323 lei/dolar.