Ceea ce s-a întâmplat Duminică la lansarea candidaţilor PDL pare desprins din teatrul absurdului. Un întreg conclav, entuziast şi optimist, picat parcă dintr-o altă lume într-o realitate cu care nu are nimic de-a face.

Desigur, era normală o anumită notă de încredere şi speranţă, pentru a salva ce se mai poate salva pe planul psihicului portocaliu, dar de aici până la tiradele triumfaliste ale unui Boc desprins parcă direct din “Scrisoarea pierdută” sau ale unui Baconschi despre care se putea crede că e cel puţin eroul de la Mărăşeşti, e o distanţă lungă. Cineva, fără cunoştinţe referitoare la actualitatea românească, ar fi putut crede că PDL-ul vine dintr-o lungă şi dură opoziţie, ca să repare ce-au stricat alţii. Or, marile stricăciuni din societatea românească sunt produse chiar de ei, vestitorii reparaţiilor de mâine.

Cea mai şocantă dintre declaraţiile făcute rămâne aceea că guvernul Boc şi apendicele său ungurean, s-au bătut pe viaţă şi pe moarte pentu reîntregirea salariilor cu care are neruşinarea să vrea să se laude Ponta. De parcă acestea au fost tăiate – aiurea şi fără nici un folos – de marţieni. Nu aşteptam de la această reuniune autocritici şi cenuşă în cap, dar un pic de decenţă mi se pare că ar fi pus într-un fel lucrurile mai la locul lor.

Momentul culminant al reuniunii l-a constituit însă apariţia premierului tocmai trimis la plimbare de moţiunea de cenzură. Cu pasul apăsat şi sigur, acesta a parcurs sala până la tribună de unde, cu un ton desprins din tiparul congreselor comuniste, a adresat cel mai aiuritor apel cu putinţă: fiţi ungurenii mei! – le-a spus el pedeliştilor cărora Traian Băsescu li l-a băgat pe gât ca premier şi care n-au ezitat să-l scape din braţe cu primul prilej. Nu ştiu în ce calitate a participat MRU la adunare, că nu şi-a manifestat nici un moment dorinţa de a deveni membru al PDL, ba, mai mult, face demersuri insistente să convingă lumea că a rămas un fel de PNL-ist, chiar după ce a fost dat afară din guvern de Tăriceanu. Sub ce formă ar putea deveni pedeliştii “ungurenii” săi? Ar trebui să adere la vreo organizaţie secretă condusă de el, sau după modelul OTV, intenţionează să creeze partidul “MRU&Friends”? Şi ce să facă în calitatea de ungureni? Cum să se manifeste?

Ungureanul tutelar nu s-a mai obosit să dea desluşiri. A plecat de la festivitate convins că a declanşat o emulaţie care nu va întârzia să-şi arate rezultate benefice. Ignorând faptul că, în realitate, “ungurenii” nu dau doi bani pe el, acuzându-l că, practic, i-a scos de la guvernare în cel mai nepotrivit moment: înaintea alegerilor care pot arăta altfel atunci când oamenii tăi sunt la butoane.

Festivitatea de lansare a fost marcată de două prezenţe cu valoare emblematică. Una este aceea a lui Emil Boc, cel mai slab premier din istoria postdecembristă şi cel mai lipsit de autoritate preşedinte de partid, care şi-a încununat opera politică cu cea mai jenantă măsură administrativă – jecmănirea populaţiei de mijloacele sale elementare de trai - şi cu cele mai descalificante eşecuri: o destituire prin moţiune de cenzură şi o demisie. Restul performanţelor îi aparţin celei de-a doua prezenţe – Mihai Răzvan Ungureanu, un etalon al carierismului lipsit de convingeri şi al prestaţiei publice găunoase şi formale.

În rest, evenimentul a fost demn de toată atenţia.